A facut aproape de toate in viata, s-a lasat dus de val sau mai bine zis de provocari carora le-a facut cu brio fata, ba mai mult, l-au ambitionat sa mearga mai departe. Dupa 35 de ani de munca in agricultura, recunoaste ca inca nu poate sa se dea deoparte, chiar daca cei doi baieti – Stefan si Gabriel, i-au preluat de ceva vreme sarcinile. Si desi vorbeste de ultima mare investitie (afacerea cu fermele de sturioni), la cum il stim, n-ar fi de mirare sa-l vedem pe Adrian Radulescu ca maine-poimine o ia din nou de la capat atras de cine stie ce afacere de nisa. Sau dimpotriva, ca readuce la viata branduri ce faceau istorie pana nu demult, cum este cazul Vinului Pelin.
I-ar fi placut sa faca pomicultura, dar viata l-a dus pe alte cai, asa cum se intampla de cele mai multe ori. Iar daca la inceput era atras mai mult de cultura mare, de ceva timp, zootehnia pare ca l-a acaparat cu totul.
Si chiar daca acum sectorul nu trece prin cel mai fericit moment, din cauza pestei porcine africane, Adrian Radulescu nu uita ca mai are de dus la capat o promisiune pe care si-a facut-o lui, dar si fermierilor atat de incercati in ultima vreme.
Nu renunta sa spere ca legea reproductiei va fi aplicata in zootehnie, pentru ca altfel soarta fermelor romanesti este pecetluita definitiv. Si la cum merg lucrurile, sa nu ne miram daca intr-o buna zi carnea de porc va ajunge un produs de lux la niste preturi exorbitante la presiuneachinezilor. Tocmai de aceea, se incapataneaza sa incerce sa indrepte lucrurile pe fagasul normal poate doar-doar cineva va lua aminte.
Un optimist, am putea spune, care nu se da in laturi de la nicio provocare oricat de dificila ar fi ea, ci dimpotriva. Iar cea mai mare provocare azi este ferma de sturioni, spre deosebire de cele de porci sau de afacerea cu vinuri de la Urlati din renumita podgorie Dealu Mare.
Daca ultimele doua sunt asezate pe picioare (in conditiile in care nu putem face abstractie de PPA), cu totul altfel stau lucrurile la sturioni, un business la care a ajuns mai mult din intamplare si, de ce nu, din curiozitate. O afacere care va incepe sa produca abia in 2021 si care anual presupune costuri uriase. Ce-a fost mai greu a trecut, insa, de-acum incepe numaratoarea inversa, asa ca optimismul se justifica pe deplin.
„In nebunia mea am pornit un business care nu are piata, nu este cunoscut, este scump si foarte multi mi-au zis ca fie sunt nebun, fie pot sa imi rup gatul definitiv. Eu sunt optimist, va fi mult mai greu decat cu vinurile, dar imi plac provocarile. Consider ca este ultima mare investitie, dar este ca si in politica, sa nu zici niciodata: niciodata. Ma hranesc moral si spiritual din provocari, ele ma ambitioneaza si ma incarca pozitiv”, spune Adrian Radulescu.
Ambitia unui brand renascut
Chiar daca este situata in podgoria Dealu Mare, renumita pentru calitatea vinurilor rosii, in crama de la Urlati, cel mai mult se produce Vin Pelin (un vin cu plante aromatizat), un brand renumit in vremea comunismului, pe care romanii il redescopera acum cu uimire. Este si meritul lui Adrian Radulescu, pentru ca el a avut ideea si a insistat ca Pelinul sa fie readus la viata. S-a dovedit si o strategie buna, pana la urma, chiar daca a fost nevoie de ceva ani pana cand lucrurile au intrat pe fagasul firesc.
Va vine sau nu sa credeti, la Urlati tot ce se imbuteliaza se vinde. Nu exista stocuri, practic, asa de bine merge piata pe acest segment. Iar daca in urma cu cateva decenii, Pelinul era perceput ca fiind vinul clasei muncitoare, adica ieftin si prost (de obicei pelinul era folosit pentru a ascunde defectele unui vin mai putin reusit!), in prezent, lucrurile s-au schimbat semnificativ, pentru ca si calitatea este cu totul alta, in conditiile in care se foloseste vin DOC.
„Vinul Pelin venea cu o imagine de vin prost de pe vremea lui Ceausescu, dar eu spun ca in ultimii ani am reusit sa schimbam perceptia, cel putin a consumatorilor nostri, mai ales ca producem numai vinuri de calitate. Este principalul produs in portofoliul firmei Domeniile Dealu Mare, reprezentand mai mult de jumatate din productie, la acest moment”, afirma Gabriel Radulescu, mezinul familiei, cel care se ocupa de afacerea cu vinuri.
Si trebuie sa tinem seama ca Vinul Pelin se vinde, in general, in Muntenia si Moldova, unde este nu doar cunoscut, ci exista si o traditie a consumului. Deci, mai este inca piata de castigat, in special Ardealul, ceea ce ar putea sa insemne volume importante in viitor.Pentru ca Pelinul a prins asa de bine in retail, era normal sa apara si un produs exclusiv pentru HoReCa: ZZPelin, varianta perlanta a Pelinului (cu adaos de CO2), lansat in toamna lui 2018, destinata in principal tinerilor. O premiera pentru piata locala, pentru ca nimeni nu a mai incercat sa produca un Pelin Frizzante (alb si roze), dar si mondiala, din moment ce nicaieri nu mai exista un Pelin Frizzante roze.
O nisa de piata pe care familia Radulescu mizeaza in continuare, nefiind insa ignorate si celelalte game de vinuri, inclusiv premium, mai ales ca vor intra pe rod suprafete importante de vita de vie. De fapt, strategia pentru urmatorii ani este mentinerea cantitatilor actuale la vinul pelin, cel putin, si dublarea productiei la celelalte vinuri si poate chiar intrarea pe un nou segment de piata.
Iar ca sa va dati seama de ritmul in care business-ul Domeniile Dealu Mare a evoluat in ultimii cinci ani, de exemplu, doar cateva cifre: in 2014 se vindeau undeva la 214.000 de sticle de vin, in timp ce anul trecut s-a ajuns la peste 1,2 milioane de litri, ceea ce inseamna o crestere de 25-30% in ultimii patru ani.Un trend ascendent care se datoreaza in mare parte lui Gabriel Radulescu, cel care administreaza din 2015 business-ul familiei, si de care tatal sa se declara mai mult decat multumit.
Ba chiar recunoaste ca de multe ori el are de invatat de la copii, adica de la Gabriel
si Stefan, ceea ce nu este putin lucru cand este vorba de Adrian Radulescu.
Pe ansamblu, cele mai mari cresteri au fost inregistrate la vinurile albe, insa trebuie remarcata si evolutia semnificativa la roze. Cu toate ca productia s-a marit semnificativ, incepand cu anii 2014-2015 cand au intrat pe rod suprafete insemnate de vie, necesarul de struguri este completat si prin achizitii de la producatorii din zona. Nu mai vorbim de anii cu productie mica, cum a fost si 2019, de exemplu, cand din cauza grindinei, a fost compromisa undeva la 70% din productie. La acest moment, Domeniile Dealu Mare administreaza 95 ha vie, din care 70% sunt suprafete replantate, urmand sa intre in reconversie alte 25 ha in 2020, ceea ce va face ca vinurile rosii sa devina preponderente in viitor.
In prezent, sunt in productie patru soiuri pentru vinuri albe – Feteasca Alba, Riesling Italian, Sauvignon Blanc si Muscat Ottonel si doua pentru vinurile rosii – Feteasca Neagra si Cabernet Sauvignon. In structura initiala exista si Merlot si Burgund, suprafete care au fost replantate, urmand sa intre pe rod in urmatorii ani, iar o data cu ele vor aparea si alte vinuri noi.
Secretul ZZPelin-ului de Urlati
Pentru consumatorul roman, Domeniile Urlati se identifica inainte de toate cu Pelinul, poate si pentru ca el a intrat puternic in traditia producatorilor din podgoria Dealu Mare. Si chiar daca pentru multi aici este patria vinurilor rosii, innobilate de conditiile deosebite de clima si sol, Pelinul a prins si el radacini viguroase pe aceste meleaguri. Si nu doar atat, in crama de la Urlati (o investitie de la zero, inaugurata in 2007), nu doar ca a fost readus la viata un brand vechi, ci s-a mers si mai departe, cu Pelin Frizzante, o premiera pentru Romania si nu numai.
Intamplator sau nu, cel de care se leaga acest pionierat este Claudiu Porumb, un oenolog de 42 de ani, care trecut prin experienta unei multinationale specializate
in productia de spumante, si-a desavarsit acum cunostintele acumulate in atatia ani de munca. Sa recunoastem, insa, ca una este sa produci ceva dupa o reteta consacrata si alta sa o creezi tu, dupa ani si ani de teste si nenumarate incercari, ceea ce face cu atat mai mult de apreciat eforturile echipei de la Urlati.
Iar daca Vinul Pelin de Urlati a devenit etalonul in materie pe aceasta nisa de piata, ZZPelin sau Pelin Frizzante este perla coroanei, metaforic vorbind. Si nici nu este de mirare, cand in spate este vorba de o munca sustinuta de 2 ani si jumatate, de exemplu, cum este cazul ZZPelinului roze, un produs ce nu are concurenta nicaieri in lume.
Pana la un anumit punct, insa, tehnologia de productie a celor doua este comuna. Iar pentru cei care se intreaba de ce nu mai produce nimeni Pelin Frizzante, de exemplu, Claudiu Porumb are si raspunsul: este foarte greu si presupune investitii enorme. Acesta este si motivul pentru care ZZPelin nu va fi niciodata un vin care sa poata fi gasit in retail, productia va ramane limitata la cateva mii de sticle produse exclusiv pentru HoReCa.
“La Pelinul linistit, tehnologia are doua etape, fata de trei la Frizzante. Primele doua sunt oarecum identice labaza, intai trebuie sa producem vinul baza pe care mergem cu aromatizarea si care poate fi alb, roze sau rosu. La vinurile linistite mergem pe cupaje de vin; la Frizante alb, vinul baza este 100% Muscat Ottonel, in timp ce la Frizzante Roze folosim Feteasca Neagra si Cabernet Sauvignon.
La Frizzante mai exista o etapa, carbonatarea produsului, imbogatirea cu CO2. Procesul de aromatizare este foarte laborios, cea mai importanta fiind achizitia plantelor, pe care cautam sa le obtinem doar din flora spontana. Folosim plante cu totul, fructe sau parti de plante”, ne-a povestit Claudiu Porumb.
Recoltarea nu se face la intamplare, ci doar in perioadele optime de cules, care merg de la cateva zile sau cateva saptamani in functie de tipul de planta si ne referim la pelin, in primul rand, salcam, pelinita, coada soricelului sau busuioc. Se folosesc si fructe precum macese, paducel, porumbar si afine furnizate de Romsilva. Toate acestea sunt uscate, dupa care sunt puse in saculeti si introduse in vin unde se tin in jur de o luna.
O nisa de piata cu potential
Daca astazi lucrurile sunt asezate in ceea ce priveste Pelinul, este si pentru ca echipa de la Urlati a dat dovada de multa tenacitate, poate chiar indarjire, reusind sa invinga reticenta romanilor care cunosteau Pelinul de pe vremea comunismului. Au fost primii care au incercat si le-a si iesit in final.
“Noi am dus tot greul cu Pelinul, care era conceput ca un vin prost si ieftin, era
cel mai prost de pe pe piata inainte de 1989. Cand am inceput sa producem Pelin la
Urlati a trebuit sa invingem cutuma aceasta, de ce vreti sa reinventati un lucru prost? Un lucru ieftin, clar, este o sinucidere…Noi plecam de la un vin corect pe care-l aromatizam si chiar daca rezultatul era pe masura, nu puteai sa-l scoti pe om din inclestarea lui, pur si simplu nu voia sa auda de Pelin. Asa se intampla la primele degustari in anii 2011-2012, dar si in 2015, cand mergeam la Vinvest, principalul targ de vinuri din Romania. Incercam sa le aratam clientilor vinurile aromatizate, Pelinul, dar nu-i interesa, nici nu voiau sa le deguste, ceea ce ma durea”, povesteste Claudiu Porumb.
Intre timp, situatia s-a schimbat cu mult in bine, iar daca astazi un jucator nou vrea sa intre pe piata, ii va fi cu mult mai usor, nu mai porneste cu handicapul de care s-au lovit cei de la Domeniile Dealu Mare, pentru ca exista un termen de comparatie:
Pelinul de Urlati. Si totusi, n-ai cum sa nu-ti pui intrebarea: de ce Pelin?
“Pentru a prinde un segment de piata care era abandonat, ori ca sa vinzi ceva trebuie sa fii cu cativa pasi inaintea tuturor”, afirma Porumb, cel care stie cel mai bine cat de greu a fost pentru Vinul Pelin sa-si recastige locul pe piata. Nu putem sa nu recunoastem ca daca n-ar fi fost Adrian Radulescu si incapatanarea lui poate acest lucru nu s-ar fi intamplat niciodata.
Din greseli se invata cel mai bine
Cand a intrat in afacerea cu vinuri, prin anii 2004, alaturi de un coleg de facultate,
Adrian Radulescu nu stia mare lucru despre acest domeniu, motiv pentru care au aparut si unele greseli inerente. A invatat, insa, din mers, ce trebuie sa faca, inconjurat fiind de o echipa de tineri, printre care s-au numarat si cei doi baieti ai sai, cu care a pornit la drum.
Mai intai a fost Stefan, dupa care a venit Gabriel in 2015, iar incet-incet business-ul s-a pus pe picioare dupa ani grei si incercari dificile. Tocmai de aceea, cand priveste in urma, se declara mai mult decat multumit de ceea ce au reusit sa faca cei doi baieti. Cumva, poate a fost si sansa lor faptul ca tatal le-a lasat afacerile familiei pe mana, dupa 2011, cand a preluat functia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii sau in anii ce au urmat la presedintie.
„Sunt foarte multumit pentru ca nu le-am lasat o situatie fericita nici unuia nici celuilalt, erau investitii noi, cu credite foarte mari, o perioada de criza. Am avut de trecut prin toate si este foarte greu, indiferent ce-mi spun unii sau altii, sa creezi un brand si sa poti sa vinzi in piata. Chiar daca suntem in zona viticola Urlati este greu sa faci acest lucru, acum implinim 12 ani si avem un brand, dar inca nu este consolidat”, recunoaste Adrian Radulescu, care nu se sfieste sa vorbeasca despre greselile trecutului.
In 2005, de exemplu, abia daca a vandut 7.000 de sticle intr-un an intreg, adica nici cat sa-i ajunga sa plateasca salariile angajatilor pe o luna. Pentru ca nu era adeptul vanzarilor de vin vrac, cativa ani Radulescu s-a incapatanat sa tina productia pe
stoc, cheltuielile fiind enorme. Pana la urma, vinul a fost vandut chiar sub pretul de cost pentru a scapa de cheltuielile privind depozitarea. A revenit asupra deciziei, in anii urmatori, mai ales ca vanzarile vrac ii aduceau cash-ul de care orice afacere de dimensiuni medii are atata nevoie.
Cea mai grea incercare a fost, insa, in anul 2012, cand din cauza inghetului tarziu de primavara, productia de struguri a fost compromisa in mare parte. Pentru moment, solutia salvatoare a fost achizitia de vinuri, pentru ca trebuiau onorate comenzile,
o alegere ce s-a dovedit nefericita, insa, in anul urmator, cand aproape ca vanzarile s-au prabusit.
“In 2013, ne-am prabusit pur si simplu, intorcandu-ne la aproape jumatate din productia pe care o vindeam inainte. Este imposibil sa nu simti ca acel vin pe care tu il stiai intr-un anumit fel nu s-a schimbat, atunci am avut un recul puternic in piata”, povesteste Radulescu. Dar pana la urma, a fost o lectie pe propria piele, din care a avut multe de invatat. Tocmai de aceea, recunoaste cu franchete, pentru ca si altii sa nu mai treaca prin asa ceva.
“Se spune ca la scoala te duci si primesti o lectie, dupa care dai un test. In viata dai un test si dupa aceea primesti lectia. O spun ca sa nu pateasca si altii pe propria piele. Eu sunt ce-am fost intotdeauna, un om care imi iubesc meseria. Sunt incomod de sincer, n-am pastrat pentru mine niciun fel de secret: daca am realizat ceva, le-am spus si altora cum sa faca. Iar daca am patit ceva le-am zis si celorlalti ca sa nu pateasca si ei la fel”, se confeseaza Radulescu.
Un principiu care l-a calauzit intreaga viata si pe care ar vrea sa-l lase mostenire.(VP)
Sursa: FoodBiz
