Viitorul culturilor arabile va depinde (si) de un mecanism de ajustare a emisiilor de dioxid de carbon cu granite realiste. Alianta pentru Agricultura si Cooperare sustine ideea infiintarii unui mecanism de ajustare la frontiera a emisiilor de carbon pentru produsele agricole, cu conditia indeplinirii unor conditii. Daca mecanismul de ajustare la frontiera a emisiilor de carbon nu se aplica produselor agricole, nu ar trebui sa se aplice nici ingrasamintelor, se arata intr-un comunicat al Aliantei. Agricultura europeana se numara printre cele mai eficiente si avansate din lume in ceea ce priveste angajamentul fata de clima si mediu si stim ca acesta va deveni mai puternic prin ambitiile Pactului Verde.
In calitate de profesionisti in domeniu, suntem si vom fi primii afectati de schimbarile climatice. De asemenea, ne-am angajat sa facem Europa neutra din punctul de vedere al impactului asupra climei pana in 2050, prin reducerea emisiilor, producerea de biocombustibili si, mai ales, prin cresterea rezervoarelor de carbon pe care agricultura le poate pune la dispozitie.
De multe ori se trece cu vederea faptul ca sectorul agricol, pe langa hrana pe care o produce, poate, de unul singur, sa indeplineasca in mod natural aceasta misiune de stocare a carbonului pentru binele intregii societati. Presa nu discuta suficient despre acest lucru, dar astfel de proiecte sunt infiintate in toata Europa, chiar si in contextul scaderii veniturilor agricole, arata membrii Aliantei.
Bineinteles, cand te oferi voluntar pe prima linie a razboiului, risti sa cazi erou la datorie. Agricultura a devenit din ce in ce mai globalizata de-a lungul anilor, producatorii europeni de culturi arabile au fost obligati sa-si vanda cerealele la cotatiile internationale, intrucat piata europeana este larg deschisa.
Unul dintre principalele riscuri cu care sectorul nostru agricol va trebui sa se confrunte ca urmare a Pactului Verde European este dumpingul climatic din tari care vor demara mai incet procesul de adoptare a unei agriculturi mai ecologice. Pe piata de cereale si oleaginoase, principalii nostri concurenti sunt Rusia, Ucraina, Brazilia si Argentina. A actiona impotriva incalzirii globale in Europa este un lucru, a ne convinge partenerii comerciali sa se angajeze pe aceeasi cale intr-un ritm la fel de rapid si de sustinut, este altceva.
Suntem convinsi ca orice diferenta semnificativa intre Europa si concurentii sai in ceea ce priveste mijloacele sau ambitiile de realizare a obiectivelor climatice va avea efecte devastatoare asupra agriculturii europene. Aici intervine principiul relocarii emisiilor de carbon. Agricultura noastra ar deveni acel erou cazut la datorie: ar produce doar volume mici de alimente de lux, in timp ce produsele sale alimentare de baza ar fi pur si simplu inlocuite cu alimente produse in alta parte, care nu fac obiectul acelorasi constrangeri costisitoare, fara niciun castig in ceea ce priveste atingerea obiectivelor climatice.
In schimb, daca sunt incurajati sa faca acest lucru, toti fermierii lumii ar putea contribui la aceasta noua misiune climatica. Acum piata emisiilor de carbon si politica comerciala au un rol de jucat.
In acest context, sustinem ideea infiintarii unui mecanism de ajustare la frontiera a emisiilor de carbon pentru produsele agricole, cu conditia indeplinirii unor conditii.
Principiul este simplu: impunerea unei taxe pe carbonul continut in marfurile importate ar impiedica mutarea productiei in tari cu cerinte mai putin stricte. Masura pare evidenta pe hartie, dar realitatea este mult mai complexa, intrucat are legatura si cu politica europeana in domeniul climei si regulile comerciale internationale.
Pentru a ramane la obiect fara a intra in prea multe detalii, principalul mecanism al politicii europene in domeniul climei este sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), in vigoare din 2005 si care obliga marile industriilor sa plateasca un pret pentru fiecare tona de dioxid de carbon emisa. Acest sistem, care nu priveste agricultura, este criticat deoarece, pentru a evita relocarea carbonului, adica relocarea rafinariilor sau a fabricilor de otel, primesc drepturi de emisie gratuite, ceea ce scade pretul cotelor pe piata europeana a carbonului si, prin urmare, si a eficacitatii politicii in domeniul climei.
Pentru a scapa de acest cerc vicios, Europa are in vedere eliminarea cotelor de emisii gratuite si inlocuirea acestora cu mecanismul de ajustare la frontiera a emisiilor de carbon (CBAM): companiile straine care exporta marfuri in UE ar plati, de asemenea, acelasi pret pentru cotele de emisie ca si pe piata europeana, in functie de carbonul emis in timpul procesului de productie. Acest lucru ar avea dublul avantaj de a contribui la finantarea politicii in domeniul climei si de a evita concurenta neloiala si relocarea emisiilor de carbon din Europa.
Mecanismul de ajustare la frontiera a emisiilor de carbon este vazut ca o completare a sistemului ETS, de care este strans legat. Prin urmare, conform planurilor europene, ar fi aplicabil tuturor sau unora dintre industriile care fac obiectul ETS si include sectorul energiei si sectoarele industriale cu consum mare de energie, precum companiile producatoare de electricitate, de ciment, de otel, de aluminiu, rafinarii de petrol, cele ce produc hartie, sticla, produse petrochimice si ingrasaminte. Agricultura ar fi, deci, exclusa.
Si daca mecanismul de ajustare la frontiera a emisiilor de carbon ar include producatorii de ingrasaminte, dar nu si fermierii, atunci situatia ar deveni rapid intolerabila.
Daca mecanismul de ajustare la frontiera a emisiilor de carbon nu se aplica produselor agricole, nu ar trebui sa se aplice nici ingrasamintelor.
Ingrasamintele pe baza de azot sunt cel mai important input in productia vegetala si principalul element de cost variabil pentru culturile de cereale si oleaginoase. Cu toate acestea, pretul ingrasamintelor este deja mai ridicat in Europa decat in alte parti, deoarece piata comunitara de ingrasaminte este protejata de taxe vamale si masuri antidumping care costa fermierii europeni 600 milioane EUR pe an. Daca s-ar adauga la aceasta si un mecanism de ajustare la frontiera, pretul ingrasamintelor ar exploda, crescand si mai mult costul productiei agricole in Europa, alimentele de import devenind in acelasi timp mai competitive si mai atractive.
In cele din urma, punerea in aplicare a mecanismului de ajustare la frontiera a emisiilor de carbon numai pentru principalele materii prime implicate in productia vegetala ar fi nedreapta si ar duce la opusul efectului preconizat, anume relocarea masiva a emisiilor de carbon din agricultura europeana. Pe scurt, este un exemplu perfect de pedeapsa dubla pentru fermieri, greu de justificat fata de cetatenii nostri.
Am dori sa atragem atentia asupra acestui punct esential; fie agricultura si sectoarele sale din aval sunt obligatoriu incluse in viitorul mecanism de ajustare la frontiera a emisiilor de carbon, fie activitatile de aprovizionare agricola si in special ingrasamintele pe baza de azot sunt si ele excluse, daca nu vrem ca agricultura noastra sa-si piarda orice competitivitate. Cu cat un sistem este mai complex si starea sa de echilibru este mai fragila, cu atat si comunitatea agricola trebuie ascultata in aceasta dezbatere, care se contureaza a fi esentiala pentru supravietuirea multor sectoare agricole, in special a culturilor arabile.
Din perspectiva agricola, mecanismul de ajustare la frontiera a emisiilor de carbon ar putea functiona drept masura de evitare a relocarilor de carbon din toate sectoarele agricole, cu conditia respectarii sistemului tarifar european si a asteptarilor agricultorilor. Pozitia noastra finala cu privire la aceasta propunere va depinde in mare masura de structura sa generala, de domeniile incluse, de modul de administrare si de implicatiile juridice.
Acesta este motivul pentru care solicitam decidentilor europeni sa evalueze atent impactul pentru a avea toate elementele necesare conceperii unui instrument politic care sa se potriveasca cu adevarat intereselor a milioane de fermieri din UE, mai arata reprezentantii Aliantei.