Cum va fi vremea in februarie. Zonele cu precipitatii reduse

Cum va fi vremea in februarie. Zonele cu precipitatii reduse

 

Ultima luna calendaristica de iarna pastreaza multe din caracteristicile lunii ianuarie, potrivit datelor ANM. Cele mai mici cantitati de precipitatii sunt caracteristice Moldovei, Baraganului si Dobrogei precum si Podisului Transilvaniei. De remarcat si faptul ca in extremitatea estica a Deltei Dunarii si izolat, in centrul Transilvaniei si al Moldovei, valorile medii multianuale ale cantitatii de precipitatii scad sub 20 mm

“Desi se apropie echinoctiul de primavara si ziua creste, iar temperatura aerului inregistreaza o usoara crestere, totusi advectiile maselor de aer rece din nordul, nord-estul si nordvestul continentului European si stationarea lor determina, de cele mai multe ori, ca temperaturile sa fie la fel de scazute ca in prima luna a anului si gerurile sa fie la fel de aspre. Din datele inregistrate in perioada 1961-2021 la statiile meteorologice din reteaua Administratiei Nationale de Meteorologie se constata ca, in luna februarie, valorile temperaturii medii ale aerului sunt pozitive in zone din sudul tarii (in Oltenia, in cea mai mare parte a Munteniei, in Dobrogea si Delta Dunarii), precum si in zonele de campie din vestul tarii si variaza, in general, intre 0 si 2 grade C. Izolat, in zona sudica a litoralului si pe suprafete reduse din sud-vestul tarii, valorile medii de temperatura depasesc 2 grade C. In Transilvania si Moldova, acestea se situeaza intre -2 si 0 grade C, coborand, in zona deluroasa si subcarpatica, uneori, pana la -4 grade C. Pe culmile joase ale Carpatilor precum si in depresiunile din estul Transilvaniei, temperatura medie a aerului are valori cuprinse intre -6 si -4 grade C. La altitudini de peste 1500 de metri, in Carpatii Orientali, dar si in masivele din Carpatii Meridionali, valorile scad pana la -8 grade C si izolat, sub aceasta limita”, se arata in documentul publicat de ANM.

Regimul precipitatiilor din februarie este destul de apropiat de cel din luna ianuarie. Cele mai mici cantitati de precipitatii, cuprinse intre 20 si 30 mm, sunt caracteristice Moldovei, Baraganului si Dobrogei precum si Podisului Transilvaniei. In extremitatea estica a Deltei Dunarii si izolat, in centrul Transilvaniei si al Moldovei, valorile medii multianuale ale cantitatii de precipitatii scad sub 20 mm. Spre vestul tarii, cantitatile de precipitatii cresc, inregistrandu-se valori medii cuprinse intre 30-40 mm in cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei, in Campia si Dealurile de Vest, precum si pe areale din nordul Carpatilor Orientali. Cantitati lunare mai mari de 40 mm se regasesc in masivele din Carpatii Meridionali, in Muntii Banatului, Muntii Apuseni si in Maramures.

Cantitatea maxima absoluta lunara de precipitatii din februarie, inregistrata la statiile meteorologice din Romania, este de 371,5 mm, la Vf. Omu, in anul 1944. La Bucuresti, maxima absoluta lunara de precipitatii este de 147,1 mm si a fost inregistrata la Bucuresti-Filaret, in anul 1895.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *