Dincolo de frustarile legate de excluderea irigatiilor de catre oficialii de la Bruxelles de pe lista programelor finantate prin Planul National de Rezilienta si Redresare (PNRR), se pune intrebarea in ce masura decizia va avea efecte la nivelul Uniunii, mai precis asupra puterii de negociere a UE la nivel mondial. Dupa cum bine se stie, Romania este unul din producatorii de top la mai multe culturi agricole, a caror productie asigura materia prima pentru procesare in statele comunitare, dar cantitati insemnate ajung si pe pietele terte.
Ori fara apa, nu se poate face productie in Romania si drept urmare se reduc si volumele care iau calea exporturilor, ceea ce va slabi pozitia de negociere a UE, dar ar putea conduce si la o instabilitate a securitatii alimentare europene. Ca sa nu mai vorbim de atentionarea FAO privind perspectiva unei crize alimentare puternice – foamete.
„Romania a crescut in 10 ani exponential si in ceea ce priveste productiile si randamentul, noi suntem acum in topul primelor noua tari exportatoare de cereale la nivel european. Trebuie inteles un lucru, fara apa nu putem sa facem productie, iar fara aceasta productie pe care unii de la CE spun ca trebuie intensificata, Uniunea isi pierde capacitatea importanta de negociere la nivel mondial”, a declarat Florian Ciolacu, presedintele Clubului Fermierilor Romani (CFRO) la simpozinul dedicat sectorului cartofului desfasurat recent in localitatea Dragus din judetul Brasov.
Evenimentul a fost organizat de Clubul Fermierilor Romani, alaturi de Federatia Nationala ”Cartoful” din Romania, Grupul Producatorilor de Cartofi din ”Tara Fagarasului” si Agricover.
Cel mai bun exemplu pentru efectele negative determinate de lipsa unui sistem de irigatii functional este ceea ce s-a intamplat anul trecut, cand seceta a calamitat circa doua milioane hectare de teren agricol, fiind pierduta o productie de aproximativ noua milioane de tone. Mai mult decat atat, fermierii au inregistrat pierderi financiare care provin din datorii scadente, costuri financiare, penalizari contractuale si sume care vor fi recuperate in minimum patru ani daca nu vor mai fi probleme.
In acest context, productia agricola nationala a inregistrat doua socuri foarte puternice: cresterea preturilor la produsele alimentare de baza precum painea, produse de panificatie si uleiuri vegetale, precum si nesiguranta legata de validitatea stocurilor si a produselor existente, seceta provocand reale probleme fermierilor, arata reprezentantii CFRO.
Productia Romaniei se ridica, in mod normal, la 30 milioane de tone, insa ea ar putea sa urce pana la 50 milioane de tone, potrivit oficialilor CFRO. Conditia principala ramane, insa, apa (multi fermieri folosesc deja o tehnologie avansata in agricultura), de care depind randamentele de productie.
Strategie nationala de gestiune integrata a apei pentru agricultura
Clubul Fermierilor Romani considera ca elaborarea si punerea in aplicare a unei Strategii nationale de gestiune integrata a apei pentru agricultura va asigura cadrul pentru un program multianual de investitii publice in vederea modernizarii sistemului national de irigatii si sustinerea programului care vizeaza proiectele locale de irigatii. Realizarea si implementarea unei strategii integrate a apei pentru agricultura reprezinta singura cale pentru armonizarea masurilor de asigurare a functionarii si extinderii infrastructurii de imbunatatiri funciare cu respectarea noilor prevederi europene privind agricultura (Reforma PAC), de mediu si clima (Pactul Ecologic European si Strategiile subsecvente – Biodiversitate si Farm to Fork). Propunerea privind elaborarea acestei strategii a fost prezentata conducerii Ministerului Agriculturii in data de 23 iunie. (VP)
2 thoughts on “Cum poate sa afecteze puterea de negociere a UE excluderea irigatiilor din PNRR – “Fara apa, Romania nu poate produce””