Fermierii mici și medii din România susțin că în acest moment sunt puternic decapitalizați și că statul ar fi înființat mai bine o bancă agricolă, după modelul celor constituite în perioada interbelică, în loc să aloce sute de milioane de euro pentru Fondul de Garantare. Aceștia cred că acestă bancă, constituită cu ajutorul sucursalelor CEC din mediul rural, i-ar putea ajuta să intre în competiție loială cu străinii pentru că ar putea cumpăra și ei terenuri și utilaje la dobânzi mici. În plus, ar putea să lucreze terenurile la prețuri mai mici cu plata pe loc și nu aproape exclusiv prin credit-furnizor pentru pesticide, ierbicide și îngrălăminte, soluție la care apelează acum mai toți fermierii. ”Fermierii români ar fi susținuți mai bine dacă s-ar înființa o bancă pentru agricultori după modelul Băncii Naționale a Țăranilor, înființată de Carol al-II-lea în anul 1938, prin care țăranii români puteau cumpăra pământ la dobânzi mici.
Prin acestă bancă micii agricultori ar putea cumpăra terenuri de până la zece hectare cu o dobândă, să zicem, de 4% pe douăzeci de ani, așa cum este în Occident. Cu ajutorul acestei bănci, fermierii și-ar putea cumpăra utilaje, sisteme de irigații, teren, și-ar putea face solarii, ar putea planta pomi, etc. În plus, ar putea fi asigurată cofinanțarea pentru fonduri europene în perioada 2014-2010”, a declarat pentru Agrointel, George Lazăr, vicepreședinte al Cooperativei Micilor Fermieri Argeșeni.
Agricultorii susțin că soluția ar fi una facilă pentru guvern pentru că infrastructura ar putea fi realizată prin transferul unor unități ale CEC Bank.
”Acesta ar putea deveni o adevărată bancă de credit agricol românesc. I-am făcut acestă propunere lui Isărescu (Mugur Isărescu, guvernatorul BNR-n.r.) acum 3-4 ani dar nu s-a ales nimic de ea. Sucursalele CEC din mediul rural ar putea fi cedate pentru acestă bancă nouă care să dea credite cu dobândă mică. În plus, având în vedere că populația de la țară este îmbătrânită, s-ar putea creea un sistem care să permită transferul acestor credite către copiii fermierilor”, a adăugat Lazăr.
În plus, cred fermierii, guvernul trebuie să aibă fonduri și pentru acest proiect, de vreme ce s-a găsit finațare pentru Fondul de Garntare.
”Așa cum au avut bani să dea 300 de milioane de euro pentru Fondul de Garantare ar trebui să găsească 300 de milioane de lei și pentru acestă bancă, mult mai utilă pentru fermieri decât acest fond”, a punctat Lazăr.
Ideea este îmbrățișată cu entuziasm și de alți agricultori care vin cu propriile idei care mai de care mai inedite.
”Este nevoie urgentă de crearea unui fond de cofinațare, pe principiul ”Prima Casă” pentru care garanția să fie afacerea în sine și la minister (Ministerul Agriculturii -n.r.) și la bancă. În felul acesta nu vom mai avea parte de condiții care mai de care mai ciudate. Acum banca nu mai trebuie decât să pună condiția de înălțime să aibă solicitantul, că în rest le cere pe toate”, susține Ion Cioroianu, președintele Asociației Fermierilor din România (AFR).
Dacă dobânzile ar fi ca în Occident, fermierii spun că ar apela imediat la serviciile acestei bănci.
”Este o idee excelentă pentru că știe omul că se poate dezvolta și că poate rambursa creditele la un moment dat. Cu condița ca dobânda să fie mică. Uitați că în Germania e de 2-3% sau că în Albani, de exemplu, TVA-ul este mai nimic. În acest fel agricultorii și-ar putea cumpăra utilaje, terenuri și ar putea face lucrările la momentul potrivit. În agricultură trebuie să fii rapid, să faci lucrările la timp și să ai tot ce îți trebuie la timp pentru că altfel pierzi producție”, este de părere Cristian Vlaicu, un agricultor din Mehedinți.
Înființarea unei astfel de bănci, chiar dacă, oarecum tardivă, ar relansa agricultura românească și ar stopa vânzarea terenurilor către străini, cred agricultorii.
”Nu avem bani să cumpărăm pământ.Singura șansă pentru țărani este banca. Numai că noi plătim o dobândă de 10%, iar un austriac una de 3%. Și, chiar și așa nu ne dă nimeni credite. Nu avem nicio soluție. Capitalul e în mâna lor. Nu ne mai vedem viitorul. Tocmai pentru că nu pot lua bani din bănci, 80% dintre fermieri apelează la credit furnizor pentru pesticide, semințe, etc. În aceste condiții, de unde să aibă bani ca să cumpere pământ?”, Daniel Ciobanu, președintele Asociației Producătorilor Agricoli din Bacău.
Nu numai că nu pot să cumpere terenuri, dar românii vor fi forțați indirect să vândă, susțin fermierii din Călărași.
“Riscul ca agricultorii români să vândă e mai mare de la an la an astfel încât, până la urmă, omul să fie forțat să-l vândă. Vin cei de afară cu susținere din partea statelor lor care le dau credite cu dobândă de 1%, fără dobândă sau chiar fonduri nerambursabile ca să cumpere terenuri în România”, susține Ion Ciulinaru, un agricultor din Călărași.
Banca Țărănească, cu sediul în București pe strada Academiei, avea, în momentul înființării, un capital social de 60 de milioane de lei.
În secolul trecut au existat mai multe bănci care i-au finanțat exclusiv pe agricultorii români. O astfel de bancă, cu un succes răsunător, a fost cea fondată de avocatul Dumitru Brezulescu, Banca Populară ”Gilortul”, în 1902, care a avut primul sediu în cancelaria școlii din Novaci, județul Gorj. Instituţia era condusă de Brezulescu, iar din Consiliul de Administraţie făceau parte fruntaşii satelor gorjene, care susţineau această acţiune. După numai un an, s-au strâns 16.000 de lei de la 230 de depunători, iar în 1908 existau 1.612 membri şi un capital de 10 milioane de lei, fiind considerată una dintre cele mai puternice banci populare din România acelor vremuri.