Proiecte de succes
Un arădean vrea să producă mezeluri din somn răpitor african
Agrostandard | 24 May, 2013 | 0 comentarii | 532 vizualizari |
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...

somn-africanUn investitor arădean a pus la punct prima fermă de somn răpitor african din România din a cărui carne vrea să facă mezeluri, dacă va reuşi să treacă peste tradiţionalismul românilor în materie culinară. Somnul african, naturalizat în Europa în anii 70, a fost îmbunătăţit în ultimii 40 de ani, prin încrucişări repetate, în special în Olanda şi Ungaria. Ioan Crişan, un fost electronist la Aeroportul din Arad a pariat pe acestă afacere despre care nu ştia mai nimic, şi, într-un final, a câştigat. În urmă cu câţiva ani, a cumpărat o fostă topitorie de cânepă la Iratoş, la 7 kilometri de Arad, şi a amenajat 22 de bazine cu apă termală, unde creşte acum somn african cu dimensiuni cuprinse între 250 de grame şi 15 kilograme. Somnul african are nevoie de căldură pentru a putea supravieţui, aşa că, temperatura apei din bazine este atent monitorizată astfel încât să nu scadă sub 15 grade Celsius. Altfel, nu este o specie foarte pretenţioasă pentru că poate trăi chiar şi pe uscat, atât timp cât îşi păstrează pielea umedă, pentru că îşi ia oxigenul direct din aer.

Faptul că poate supravieţui într-o cantitate infimă de apă(suportă densităţi de 200 de kilograme la metrul cub de apă) este îmbucurător pentru acest gen de afacere pentru că peştele supravieţuieşte în condiţiile unor densităţi ridicate, nefiind necesare, astfel, bazine foarte mari.

Primii paşi în afacere au fost timizi, Crişan crescând la început atât crap african, cât şi sturion.

“Am cumpărat o fostă topitorie de cânepă care avea şi nişte bazine de beton, aşa că infrastructura exista. Apoi, am găsit în Ungaria o firmă care se ocupa cu creşterea acestei specii. Am crescut la început şi sturion, dar mi-am zis că sunt pre bătrân ca să mai aştept 8-10 ani să mă bucur de producţie. Prin contrast ciclul de producţie la somn african este de 2-3 ani. Am început cu 5.000 de bucăţi de cîte 50 de grame, la 50 de eurocenţi bucata”, a spus omul de afaceri, proprietarul companiei Crimatex.

Investiţiile mari nu sunt atât pentru infrastructură, cât pentru asigurarea unui stoc iniţial de hrană suficient de mare. Pentru a pune pe picioare o astfel de afacere este nevoie de aproximativ 20.000 de euro, cea mai mare marte din aceşti bani mergând către stocul iniţial de furaje speciale, aduse din Ungaria sau Olanda.

Aceasta, în condiţiile în care pentru 10 tone de peşte ai nevoie de 15 tone de furaje de faină de peşte, la 1,25 euro kilogramul, care este preţul la poarta fabricii în Olanda. Deşi furajele aduse din Olanda sunt mai scumpe decât cele aduse din Ungaria, sortimentul olandez are avantajul că pluteşte la suprafaţa bazinelor, ceea ce asigură o hrănire mai facilă şi mai eficientă.

Tehnologiile de producţie moderne, în sistem superintensiv, asigură, în schimb, cantităţi mari de peşte, lucru care-i permite omului de afaceri să practice preţuri de 14 lei cu TVA inclus, faţă de somnul de Dunăre, de exemplu, care se vinde cu 18-20 de lei kilogramul. Pentru acest an, investitorul şi-a propus să obţină 150 de tone de peşte iar anul viitor să crească producţia la 250 de tone.

Dacă o parte din somnul de la Crimatex este distribuit către proprietarii de bălţi pentru pescuit sportiv din vestul ţării, o altă parte ia calea restaurantelor. Compania şi-a propus pentru acest ani să-şi extindă reţeaua de distribuţie în întreaga ţară şi să abordeze şi metode mai neconvenţionale de vânzări.

“Am început să punem la punct un sistem de vânzare door-to-door în zona Arad-Timişoara. Distribuim peşte în restaurante din Timişoara, Arad, Oradea, în special în vestul ţării, însă vrem să ne extindem anul acesta către Bucureşti. Vara vindem foarte bine pentru bălţi pentru pescuit sportiv. Dacă cumpără de la noi, le dăm bonus peşti mari, de 15 kilograme. Somnul african este un peşte agresiv, luptător şi de aceea este foarte apreciat de pescari. Am încercat să intrăm şi în hipermarket-uri, dar am renunţat pentru că nu pot accepta să stau trei ore şi să completez formulare pentru 30 de kilograme de peşte”, a mai spus Crişan.

Pe lângă vânzările de peşte, compania şi-a propus să producă mezeluri din somn african după reţete ungureşti. De altfel, acest gen de preparate este foarte apreciat de vecinii de la vest.

“Carnea somnului african nu are oase şi nici solzi. Compania ungurească de la care am cumpărat tehnologia produce pentru supermarket-urile din Ungaria tot felul de salamuri de somn picante, cu boia, cu ghimbir, etc. Din păcate, spre deosebire de unguri, la noi oamenii sunt cam reticenţi când vine vorba de mezeluri de somn”, a mai spus investitorul.

Omul de afaceri a arătat că nu există niciun risc de contaminare a faunei locale pentru că somnul african nu poate trece în libertate de iernile din România pentru că, dacă temperatura scade sub 14 grade Celsius, somnul african intră în şoc termic şi se înneacă

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website

17 − sixteen =

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Agrostandard | 21 May, 2017 | 0 comentarii | 393 vizualizari | 1 vot

flori vaslui

In perioada 20-22 mai are loc Targul de Flori, eveniment gazduit de Centrul Civic al Vasluiului. La evenimentul organizat de Primaria din localitate participa peste 30 de producatori din Sf. Gheorghe, Brasov, Marasesti, Focsani, Galati, Tg. Mures, Iasi, Suceava, Targoviste, Pitesti, Sibiu, Bucuresti, Onesti, Alba Iulia, Barlad, Vaslui si Balti (Republica Moldova). Preponderent, expozantii sunt […]

Autor: Agrostandard | 6 May, 2017 | 0 comentarii | 4162 vizualizari | 2 voturi

PAULA 2

Au venit in Romania in urma cu cinci ani pentru a face ceea ce stiu ei cel mai bine: sa creasca vaci, pentru ca la ei acasa nu prea mai au unde. Acum, dupa cinci ani de munca sustinuta se mandresc cu o ferma de 250 de vaci si 400 ha de teren in Fagaras […]

Autor: Agrostandard | 21 July, 2016 | 0 comentarii | 318 vizualizari | 0 voturi

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunță modificări ale Regulament de organizare şi funcţionare (ROF) a procesului de selecţie şi a procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2014 – 2020). Ca urmare a solicitărilor primite în sesiunile anterioare de depunere din partea […]

Autor: Agrostandard | 10 July, 2016 | 0 comentarii | 624 vizualizari | 0 voturi

lefter

Compania Eurofruct Viile detine o plantatie de 100 ha in podgoria Dealu Bujorului in judetul Galati, din care 50 ha urmeaza sa fie modernizata, cu caisi, ciresi, visini, pruni, meri si vita de vie (struguri de masa). In acest an, caracterizat prin conditii meteo dificile, cea mai mare profitabila cultura ar putea fi prunul, marturiseste […]

Autor: Agrostandard | 10 July, 2016 | 2 comentarii | 579 vizualizari | 0 voturi

irese

Compania Comly, care detine o ferma pomicola ce se intinde pe circa 200 ha in zona Lacu Rezii, la 5 km de orasul Insuratei, din judetul Braila, exporta circa 80% din productie pe pietele din Europa la preturi cu mult mai mari decat cele de pe piata interna. Vali Barbu, administratorul livezii, spune ca deoarece […]

"Producatori si bazine legumicole"
Voturi
Vizualizari
Comentarii
07 Aug 2017 | 0 comentarii | 1162 vizualizari | 2 voturi
21 Iul 2017 | 0 comentarii | 4929 vizualizari | 2 voturi
21 Iun 2017 | 0 comentarii | 3297 vizualizari | 2 voturi
18 Iun 2017 | 1 comentarii | 6557 vizualizari | 2 voturi
17 Iun 2017 | 1 comentarii | 5380 vizualizari | 2 voturi
»
09 Iul 2017 | 2 comentarii | 10044 vizualizari | 1 vot
»
18 Iun 2017 | 1 comentarii | 6557 vizualizari | 2 voturi
»
17 Iun 2017 | 1 comentarii | 5380 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:



Agrostandard poze



bad politics

2017 © Agrostandard