Termen devansat cu o saptamana pentru producatorii de tomate

Termen devansat cu o saptamana pentru producatorii de tomate

 

tomateProducatorii agricoli sustinuti prin program guvernamental sa cultive tomate in spatii protejate (sere, solarii), in vederea asigurarii necesarului de consum intern, isi vor putea valorifica productia realizata intr-o perioada de timp mai mare, respectiv incepând cu data de 23 octombrie. Guvernul a modificat astazi Hotarârea de Guvern nr. 39/2017, stabilind perioada de valorificare a productiei de tomate din spatii protejate obtinuta din ciclul II de vegetatie, intre 23 octombrie-20 decembrie. Astfel, perioada de timp a fost prelungita, prin devansarea cu o saptamâna a termenului de la care producatorii isi pot vinde produsele.

Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate in spatii protejate a fost decisa si in contextul in care, din cauza factorilor de mediu, s-a redus perioada de valorificare a productiei de tomate cultivate in camp.

Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor produse in spatii protejate vine in sprijinul producatorilor, care vor avea posibilitatea sa primeasca mai devreme sumele decontate de stat si, implicit, sa poata pregati din timp serele si solariile pentru noul sezon de recolta.

Informatii suplimentare:

Pentru a fi eligibili acordarii acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
– Sa detina o suprafata cultivata cu tomate in spatii protejate de minimum 1000 mp;

Citeste si 4.510 legumicultori si-au primit banii pentru tomate

– Sa obtina o productie de minimim 2 kg de tomate/mp si sa valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedita cu documente justificative, de pe suprafata de teren mentionata;
– Sa fie inregistrati in evidentele Registrului agricol deschis la primariile in a caror raza administrativ-teritoriala se afla suprafetele cultivate cu tomate in sere si solarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *