Analize
Subvenţia mică din acest an îi scoate pe tuşă pe fermieri, după preţurile reduse la cereale
Agrostandard | 26 October, 2013 | 0 comentarii | 576 vizualizari |
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...

subventie_falimentFermierii ar putea primi în acest an o subvenţie de 127-130 de euro la hectar, potrivit reprezentanţilor Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România(LAPAR). Agricultorii consideră că, în contextul retragerii subvenţiei la motorină şi al preţurilor extrem de mici pe care le-au primit în acest an pentru recoltă, anul viitor va fi unul dezastruos. Fermierii susţin că nu şi-au putut acoperi nici chltuielile în acest an, aşa încât s-ar putea să nu aibă bani suficienţi pentru input-uri şi lucrările de anul viitor. Despre capitalizare, cumpărarea de utilaje sau de pământ nici nu poate fi vorba, consideră fermierii. „Dacă ajungem anul ăsta la o subvenţie de 127-130 de euro este deja prea mult. Agricultorii străini au subvenţii duble, triple fată de România. La noi s-a scos şi subvenţia la motorină. Noi eliberăm adeverinţe de subvenţii, dar noi nu ştim exact câţi bani vom primi”, a arătat într-o conferinţă de presă Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR.

Fermierii, plini de datorii

Fermierii cred că, în condiţiile în care acest an a fost unul dezastruos pentru agricultura românească, anul viitor nu va aduce nimic bun.

„Este dezastru în agricultură şi va fi şi mai rău datorită acestor sume mici. Preţurile de anul acesta ne-au terminat. A fost un dezastru. De-abia reuşim să ne acoperim cheltuielile. Mulţi au rămas plini de datorii la furnizori. Este foarte rău, este un dezastru. Dacă acum vine şi subvenţia asta aşa mică va fi un dezastru. Am tot zis că ne capitalizăm. Tragem nădejde, dar nu reuşim niciodată. Trăim numai din împrumuturi”, a declarat Ioan Nechifor, preşedintele asociaţiei Grup Est Huşi, judeţul Vaslui.

Subvenţia românilor, de 3-4 ori mai mică decât în UE

Fermierii cred că trebuie discutat fondul problemei, cu alte cuvinte, de ce subvenţia primită de români este de trei-patru ori mai mică decât ceilalţi fermieri din Uniunea Europeană, fără a ne concentra foarte mult pe variaţiile de câţiva euro ale acesteia de la an la an.

„Se zicea că va fi 139 şi e 127. Oricum nu ne putem capitaliza, nu putem face investiţii. Putem vorbi despre faptul că subvenţia este mică în general. Că ne fură 10 euro, sau că ne dă trei în plus, nu ne afectează prea tare. Trebuie să ne uităm la fondul problemei. Trebuie să ne uităm că suntem foarte departe de nivelul mediu al subvenţiei în Uniunea Europeană. Nu zic ca în Franţa, dar măcar ca nivelul mediu din UE. Dar, ei, în fiecare an ne mai rup din ea câte ceva. Despre ce capitalizare să vorbim când abia dacă o poţi folosi pentru motorină sau ca să plăteşti arenda la oameni”, a explicat Ioan Andru, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli AGRARA 2008, judeţul Arad.

Agricultorii acuză autorităţile de lipsa unor politici coerente care să ducă la dezavoltarea agriculturii.

„Ne ţin pe loc. Noi suntem prima generaţie de agricultori după Revoluţie. Noi n-am beneficiat de vreun Plan Marshall după Revoluţie sau de vreun sprijin de stat. Dacă agricultura nu e o prioritate pentru România, nu este nicio problemă. Dar să ne spună că nu este, că prioritatea este turismul sau orice altceva. Nu vedeţi că nu am avut niciun plan de dezvoltare ale niciunui sector după 1990 încoace?”, se mai întreabă retoric Andru.

Cu toate că au existata şi fermieri care au reuşit să facă ceva profit în acest an, cea mai mare parte a acestora sunt incapabili să-şi plătească datoriile către furnizori.

„Cum să pice această subvenţie. Pică prost. Mi se pare că este un regres. Nu pică bine. Anul ăsta sunt unii care şi-au scos banii şi au mai şi rămas cu ceva, dar alţii, marea masă, au muncit degeaba. Ziceau că ne apropiem de 195 de euro în 2018. Aşa, la vreo 200 de euro ar fi fost bine”, este de părere Nicolae Sitaru, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa.

Politicile agricole, sursa crizei din agricultură

După acest an dezastruos din punct de vedere al încasărilor, fermierii spun că nu se pune problema capitalului pentru achiziţia de utilaje sau de teren, în perspectiva liberalizării pieţei funciare peste doar câteva luni.

„Din start pe noi ne-au decapitalizat grav guvernul şi politicile agricole ale României. Subvenţia asta mică nu ne ajută cu nimic. Noi nu mai luăm subvenţii pe motorină, preţurile sunt de mizerie, iar ministrul iese şi dă declaraţii că avem supraproducţie. După anul trecut care ne-a decapitalizat, anul ăsta ne-a decapitalizat şi mai mult. Nu avem bani să cumpărăm utilaje, pământ”, a arătat Marian Topală, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Iaşi.

Ei acuză guvernul de întârzieri la plata subvenţiei care adâncesc şi mai mult criza în care se zbat.

„Probabil că asta se doreşte, ca noi să n-avem bani deloc. Să stăm să ne uităm la utilaje şi să facem loc investitorilor de afară. După ce am pus gaj casele ca să ne cumpărăm utilaje tot de la ei, de afară. Unde mai pui că nici nu ne dau subvenţia la timp. Cei de la APIA ne-au pus în braţe adeverinţe să facem credite la CEC. Păi, noi avem bani de dobânzi la credite?”, se mai întreabă Topală.

România, „piaţă de desfacere, nu şi de facere”

O părere similară au şi micii fermieri, care acuză autorităţile de politici ostile faţă de micul agricultor.
„Eu am o teorie. Noi suntem în Europa doar la desfacere. Nu şi la facere. Ei au subvenţii mult mai mari, ei iau fonduri europene, noi nu, sistemul de taxare este mult mai dur la noi. Noi suntem foarte departe de realitate”, a declarat Bogdan Buzescu, preşedintele Confederaţiei Asociaţiilor Ţărăneşti din România(CATAR).

Potrivit reprezentanţilor APIA, subvenţia pe suprafaţă a fost ăn acest an de 140 de euro pe hactar, însă reprezentanţii LAPAR i-au acuzat în multe rânduri că aceste sume sunt umflate, fiind prezentate presei şi opiniei publice, niveluri mai mari decât în realitate.

Pe de altă parte, LAPAR susţine că 2013 a fost primul an de după 1990 în care fermierii nu au reuşit să-şi acopere costurile, deşi au avut o producţie peste medie, din cauza preţurilor ridicol de mici primite de fermieri, mult inferioare celor practicate pe bursele europene. Potrivit LAPAR s-a ajuns la acestă situaţie datorită unui “cartel” format de traderii străini pentru a impune preţuri mici pe piaţa românească, încurajaţi fiind de declaraţiile din vară ale ministrului Agriculturii Daniel Constantin. Acesta afirma la începutul lunii august că România va raporta producţii „istorice” la cereale în acest an.

Sursa: Lumea Satului

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website

thirteen + seven =

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Agrostandard | 9 August, 2017 | 0 comentarii | 581 vizualizari | 1 vot

top 600 coperta

Judetul Giurgiu este o importanta zona agricola a tarii, care dispune de un fond funciar de circa 258.965 ha. Si aici, la fel ca in alte zone ale Romaniei se face agricultura performanta, iar productiile in cele mai multe cazuri sar de medie, ba chiar sunt sus de tot. In topul celor mai mari exploatatii […]

Autor: Agrostandard | 25 July, 2017 | 4 comentarii | 657 vizualizari | 1 vot

top 600 coperta

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Agrostandard | 20 July, 2017 | 0 comentarii | 332 vizualizari | 1 vot

carne pui trans

94% dintre romani prefera sa cumpere carne proaspata refrigerata in detrimentul celei congelate pentru care a optat un procent de doar 27%, format in special din tineri cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani, potrivit unui studiu de piata realizat de Transavia, cel mai mare producator de carne de pui din Romania si […]

Autor: Agrostandard | 13 July, 2017 | 0 comentarii | 2627 vizualizari | 1 vot

bursa

In plina campanie de recoltare a graului, vestile legate de pretul acestuia sunt destul de bune. Astfel, în ultimele zile, pretul graului la principalele burse din lume a crescut semnificativ. Cea mai spectaculoasa crestere a avut loc la bursa CME Chicago (cea mai mare bursa de cereale din lume). Aici, pretul graului a atins nivelul […]

Autor: Agrostandard | 27 April, 2017 | 1 comentarii | 2247 vizualizari | 0 voturi

rapita

Rapita a fost o cultura vedeta in 2016, datorita preturilor mari pe care le-a avut in piata. Conform pietei bursiere, preturile rapitei vor fi mai mici in 2017, sustine Vasile Topac, co-fondator AgroGo, platforma de tranzactionare online a cerealelor si inputurilor. Anul trecut, rapita a ajuns la preturi record pentru ultima perioada, cotatiile de la […]

"Producatori si bazine legumicole"
Voturi
Vizualizari
Comentarii
07 Aug 2017 | 0 comentarii | 1149 vizualizari | 2 voturi
21 Iul 2017 | 0 comentarii | 4924 vizualizari | 2 voturi
21 Iun 2017 | 0 comentarii | 3293 vizualizari | 2 voturi
18 Iun 2017 | 1 comentarii | 6552 vizualizari | 2 voturi
17 Iun 2017 | 1 comentarii | 5369 vizualizari | 2 voturi
»
09 Iul 2017 | 2 comentarii | 10042 vizualizari | 1 vot
»
18 Iun 2017 | 1 comentarii | 6552 vizualizari | 2 voturi
»
17 Iun 2017 | 1 comentarii | 5369 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:



Agrostandard poze



bad politics

2017 © Agrostandard