Ministrul Achim Irimescu s-a intalnit, marti, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale cu reprezentantii micilor crescatori de suine din Romania, temele abordate in cadrul discutiilor vizand problemele cu care se confrunta sectorul creșterii porcinelor şi identificarea masurilor de sprijin capabile sa absoarba şocul resimtit de fermieri ca urmare a crizei din acest sector, se arata intr-un comunicat de presa al MADR. In cadrul discutiilor s-a convenit ca micii crescatori de suine au fost cei mai afectati de turbulentele pietei carnii de porc, aceştia necesitand masuri de sprijin urgente, urmand ca pentru marii crescatori de porcine sa fie luate masuri
pe termen mediu şi lung vizand stabilitatea veniturilor acestora. O prima masura o reprezinta posibilitatea acordarii unui sprijin din bugetul national in valoare de 15.000 euro/an/ferma pentru micii crescatori de porcine, MADR urmand a realiza o analiza asupra impactului bugetar raportat la numarul de unitati de creştere a porcinelor eligibile şi de a stabili conditiile tehnice in baza carora se va face notificarea catre Comisia Europeana pentru acordarea acestui sprijin.
De asemenea, ministrul Achim Irimescu a informat micii crescatori de porcine asupra intalnirii avute in data de 6 iunie 2016 cu Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sanatate și siguranta alimentelor, eveniment in cadrul caruia au fost purtate discutii privind deblocarea cat mai rapida a exportului de porcii vii in spatiul comunitar, fapt care ar putea avea un impact pozitiv in capitalizarea micilor crescatori de suine din Romania.
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Agrostandard | 29 November, 2019 | 0 comentarii | 156 vizualizari | 2 voturi

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca la data de 29.11.2019 a finalizat Campania de plati in avans pentru beneficiarii care au depus cererea unica de plata in Campania 2019. Prin Decizia de punere in aplicare a Comisiei nr. 6536 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru platile directe si pentru masurile de […]
Autor: Agrostandard | 21 November, 2019 | 0 comentarii | 113 vizualizari | 1 vot

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, incepand cu data de 16 octombrie si pana in prezent, in cadrul Campaniei de plati in avans pentru anul 2019, a autorizat la plata un numar de 726.598 fermieri, cu o suma totala in valoare de 1.276.750.450 miliarde euro, reprezentand un procent de 92,11 % […]
Autor: Agrostandard | 15 November, 2019 | 0 comentarii | 148 vizualizari | 1 vot

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, incepand cu data de 16 octombrie si pana in prezent, in cadrul Campaniei de plati in avans pentru anul 2019, a autorizat la plata un numar de 707.573 fermieri, cu o suma totala in valoare de 1,185 miliarde euro, reprezentand un procent de 88,51 % […]
Autor: Agrostandard | 15 November, 2019 | 0 comentarii | 266 vizualizari | 1 vot

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale informeaza ca, in data de 13.11.2019, a alocat suma de 143.343.048 lei cu urmatoarele destinatii: 95.854.316 lei pentru plata masurilor delegate de AFIR catre APIA din cadrul PNDR 2014-2020, campania 2019, respectiv: 36.823.555 lei – agromediu si clima, 6.916.807 lei – agricultura ecologica, 52.113.954 lei – plati pentru zone care […]
Autor: Agrostandard | 6 November, 2019 | 0 comentarii | 194 vizualizari | 1 vot

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza fermierii ca suma totala autorizata la plata in perioada 16 octombrie – 6 noiembrie 2019 este de 1,041 miliarde euro, din care: Pentru Campania 2019 – suma de 1,030 miliarde euro, din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) + […]