Sustine Agrostandard
starea vremii
Legislatie-Reglementari UE
PAC, adaptată la specificul naţional
Agrostandard | 29 June, 2013 | 0 comentarii | 421 vizualizari |
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...

agricRomânia a reuşit să obţină o definiţie a fermierului activ mai puţin restrictivă, care, deşi exclude beneficiarii care nu practică preponderent activităţi agricole, lasă statelor membre UE posibilitatea adaptării la specificul naţional, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii. Referitor la plafonare, aplicarea va fi pe baze voluntare, cu obligativitatea aplicării unor reduceri pentru tranşele de peste 300.000 euro. La plăţile naţionale tranzitorii s-a obţinut o creştere de 39%, prin aplicarea noilor procente: începând de la 75% in 2015 si ajungând la 50% în 2020. Procentul pentru sprijinul cuplat a fost majorat de la 10% la 13%, la care se pot adăuga încă 2% pentru culturile proteice. Un rezultat considerabil îl reprezintă şi posibilitatea aplicării plăţii redistributive pentru primele hectare şi de către SM SAPS, ceea ce presupune ca se va putea acorda o plată suplimentară pentru primele 30 de ha.

Sprijinul pentru tinerii fermieri va fi obligatoriu în cadrul primului pilon, iar pragul de aplicabilitate va fi între 25 si 90 ha. Pentru componente de înverzire, România a obţinut mai multă flexibilitate pentru diversificarea culturilor, respectiv aplicarea a două praguri în funcţie de mărimea fermei – primul între 10-30 ha presupune diversificarea a doar două culturi şi un al doilea peste 30 ha cu 3 culturi. Păşunile permanente vor fi raportate în continuare la nivel naţional, iar zonele de interes ecologic vor trebui observate numai la fermele de peste 15 ha.

Cel mai important obiectiv atins de către România îl reprezintă corectarea erorii la alocarea pentru Programul viticol 2014-2018. Astfel, pentru perioada următoarei programări de 5 ani s-a obţinut o finanţare totală de 238,5 milioane euro, reprezentând 47,7 milioane euro/an, se mai arată în comunicat.

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website

2 × five =

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Agrostandard | 15 October, 2018 | 1 comentarii | 2306 vizualizari | 1 vot

pamant

Suprafetele de terenuri agricole cumparate de straini devin tot mai mari pe zi ce trece, in timp ce de noua lege privind vanzarea terenurilor catre straini, despre care se tot discuta de cativa ani, nu se mai aude nimic…..In Botosani, de exemplu, strainii acapareaza din ce in ce mai mult teren agricol, cu largul concurs […]

Autor: Agrostandard | 12 September, 2018 | 0 comentarii | 418 vizualizari | 1 vot

COMISIA E

Grupul de Dialog Civil PAC si grupul de experti pentru probleme orizontale PAC s-au reunit, in data de 11 septembrie, la invitatia Comisiei Europene la Bruxelles pentru a dezbate solutii pentru cresterea transparentei de-a lungul lanturilor de aprovizionare alimentara. Este a doua intalnire cu aceasta tematica, dupa atelierul de lucru la nivel de experti de […]

Autor: Agrostandard | 17 August, 2018 | 0 comentarii | 1523 vizualizari | 1 vot

porcine

Comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Phil Hogan, sustine ca schema europeana de ajutor de criza nu poate fi accesata de fermierii romani afectati de pesta porcina africana pentru ca reprezinta o „masura de ultim resort”. „Desi inteleg situatia dificila a crescatorilor de porcine din zonele afectate direct de boala, este imperios ca, intai […]

Autor: Agrostandard | 15 August, 2018 | 3 comentarii | 2899 vizualizari | 2 voturi

oite

ANSVSA este in alerta maxima, din cauza celor trei focare de pesta a micilor rumegatoare din Bulgaria. Autoritatile romane vor sa previna aparitia virusului si la noi, pentru a evita situatia din sectorul de crestere a porcinelor, care se confrunta in prezent cu o explozie a numarului de focare de pesta porcina africana. Agentia a […]

Autor: Agrostandard | 24 May, 2018 | 0 comentarii | 1637 vizualizari | 1 vot

rosii iunie

Guvernul a aprobat astazi prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate in spatii protejate pana la 15 iunie 2018, prin completarea art. 5 din Hotararea Guvernului nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate”, pentru anul 2018. Decizia a fost luata in contextul fenomenelor […]

"Producatori si bazine legumicole"
Voturi
Vizualizari
Comentarii
»
28 Aug 2018 | 2 comentarii | 12277 vizualizari | 1 vot
»
25 Sep 2018 | 1 comentarii | 3783 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:



Agrostandard poze
PARTENERI
Groupama Asigurari
Ameropa
KWS
Oscar Downstream | distribuitor motorina | statii de incinta | serviciul card de flota | motorina vrac
Seminis
Seminis
Welcome | SC Kwizda Agro Romania SRL
Agrosel | the seed professional
TransLogistica
Ingredients show



bad politics

2018 © Agrostandard