George Lazăr, horticultorul din Argeș care crede că salvarea fermierilor mici sunt căpșunile

George Lazăr este unul dintre cei mai mari producători de legume din județul Argeș. De profesie horticultor, Lazăr cultiva, încă din 1990, 40 de hectare de căpșuni, pe care le recolta, în lipsa țăranilor, cu deținuți. După ce făbricuța de sucuri de la Băiculești, principalul beneficiar al căpșunilor, a dat faliment, fermierul a redus treptat suprafața cultivată. În acest an a renunțat complet să mai cultive căpșuni în câmp și vrea ca de anul viitor să înceapă producția în forță, pe trei hectare de solarii. Cu căpșuni destinate exclusiv consumului care vor fi vândute în piețe. Cea mai mare problemă pentru producătorii de fructe nu este producția în sine, ci desfacerea pentru că nu mai există micile făbricuțe apărute în anii 90. Acestea au fost închise mai ales după aderearea la Uniunea Europeană pentru că nu au putut face numărului mare de norme impuse de UE. Așa a pățit și Lazăr care a avut o făbricuță de procesare a fructelor pe care a fost nevoit să o închidă fiindcă nu și-a permis să facă investițiile cerute de UE.

”Ca să faci gem de căpșuni trebuia să ai un filtru la intrarea în secție. Venea omul, se dezbraca, făcea baie, se schimba în hainele de muncă și apoi intra direct pe bandă. Nu are voie să iasă din sală nici la țigară. Și WC-urile trebuie să fie în fabrică. În plus, UE a zis că utilajele cu care produceau fabricile de ani de zile nu mai sunt bune, că acum trebuie utilaje și autoclave din inox. Nu-ți ajunge un milion de euro pentru toate astea. Eu am fost în Germania și nu am văzut lucrurile astea pe care ni le cer nouă. Adică să se dezbrace și să se spele când vine la muncă. Doar la cei mari se aplica, nu și la făbricuțe”, a spus Lazăr.

El a arătat că micile fabrici procesatoare de fructe au avut aceeași soartă ca și micile abatoare.

”În anii 90 erau 330 de abatoare în Argeș pe lângă făbricuțe care făceau salamuri bune, sănătoase. Acum le-au închis pe toat”, a conchis Lazăr.

Investiția necesară pentru un hectar de căpșuni crescute în solariu după ultimele tehnologii se ridică la circa 120.000 de euro.

”Investiția pentru materialul săditor pentru un hectar ajunge la 10-15.000 de euro. O plantație de căpșuni durează trei ani. Dar noi am ținut și cinci ani. Plantele cresc în următorul an și pe intervalul dintre rânduri, așa că am scos vechile plante și le-am lăsat doar pe cele crescute pe interval. Și așa am ajuns să ținem cinci ani o plantație. Cele mai bune rezultate se obțin în al doilea și al treilea an de producție”, a explicat Lazăr.

Fermierul a renunțat la cultura în câmp din cauza ploii care-i strica recolta.

”Am desființat anul trecut plantațiile din câmp iar de anul viitor o să punem trei hectare de solarii. Nu mai vrem culturi afară pentru că avem probleme. La noi în mai plouă iar căpșunii se umflă cu apă și crapă. În trei zile poți să nu mai ai nimic. În solarii acoperite nu mai ai probleme. Producțiile sunt duble iar calitatea este alta.(…) Nu sunt chiar niște solarii. Mai degrabă, un fel de umbrarii peste care se pune folia, iar iarna se dă jos”, a mai spus fermierul argeșean.

Necesarul de folie ajunge la vreo 12.000 de euro pentru un hectar, plus arcadele de susținere care costă 6 euro metrul liniar, plus 15 kilometri de sistem de irigație cu picurare care costă cam o mie de euro pentru un hectar. Ar mai trebui niște folie neagră care se pune pe pământ ca să nu crească buruienile. Costurile directe ajung, așadar, la vreo 100.000 de euro pentru un hectar de solarii pentru căpșuni. Dacă adăugăm și materialul săditor, ajungem la vreo 120.000 de euro investiție pentru o perioadă de utilizare de 5-6 ani.

În România, cele mai întâlnite soiuri de căpșuni, mari, aspectuoase, aduse, de regulă, din Italia sunt Carmoroza, Marmolada, Premial, El Santa, Magic, Real, Coral. Producția variază între 100-150 de grame și 1 kilogram pentru fiecare plantă.

Plantarea se face între 15 septembrie și 15 octombrie, respectiv între 10 și 30 aprilie cu stoloni refrigerați aduși, de cele mai multe ori din Italia, gata pregătiți pentru preproducție, plantați pe folie neagră ca să nu se murdărească căpșunii. La plantare, mugurele central al stolonului trebuie să fie la 1-2 centimetri deasupra solului pentru că altfel planta moare. Rădăcinile trebuie să fie bine răsfirate, deci gropița trebuie să fie destul de largă și fertilizată cu o mocirlă specilă de gunoi de grajd.

Marile probleme apar, însă, odată cu pesticidele.

”Pesticidul Treflan, dar și Dual și Sencor produse la Oltchim erau cele mai ieftine de pe piață. Treflan venea la 100.000 litrul(lei vechi-n.r.). Acum nu mai există decât Stomp de la BASF produs în Elveția, la 2,5 milioane litrul, Adengo la 5,3 milioane lei litrul și Merlin, la 4,79 milioane lei litrul. Oltchim-ul producea 150-200 de produse chimice pentru agricultură. Chiar și Bayer și BASF importau substanța activă și produceau propriile sortimente la Oltchim”, a arătat Lazăr.

Tratamentele fito-sanitare pentru boli și dăunători se fac la fel ca la legume. Se fac 3-4 tratamente pentru putregai și boli de sol. Fertilizarea se face cu îngrășăminte organice, cu gunoi de grajd, cam 60-80 de tone pe hectar, dar și cu azotat, fosfor și potasiu. Înainte de prima plantare se face dezinfecția solului cu Nematurin sau Besamid, 200-300 de mililitri la hectar, o dată la trei ani. Irigarea consumă 200 mc apă/hectar în varianta cu picurare și 300-600 mc apă/hectar în versiunea cu aspersie.

Căpșunii se recoltează în caserole sau în lădițe.

”Pragul minim de rentabilitate este de 30 de tone la hectar, dar producția poate să crească până la 60-70.000 de tone la hectar în funcție de soiul de plante, de densitatea acestora și de cantitatea de îngrășământ aplicată. Există unele soiuri aduse din Italia care arată ca un pomișor și produc și un kilogram de căpșuni pe plantă”, a mai spus horticultorul.

O problemă reală este, însă, forța de muncă.

”Marea noastră problemă este că nu există forță de muncă suficientă pentru că în sate au mai rămas doar bătrîni. Așa că mulți ani la rând am recoltat cu deținuți. Problema este că atunci când recoltau prima dată le călcau în picioare și nu mai puteam aduna mare lucru după aceea. La noi nu găsești forță de muncă. Nu degeaba veneau spaniolii și recrutau câte 500 de muncitori odată. ”, a arătat Lazăr.

În cazul unor soiuri producția se recoltează timp de două săptămâni, în timp ce la altele se recoltează toată vara. Problema este cu cele cu timp de recoltare scurt.

”Este greu să recoltezi 40 de tone de căpșuni, producția medie la hectar, în doar 14 zile. Trebuie să fii sănătos, să nu te doară coloana. Un om recoltează 10 kilograme pe oră, adică 2 lădițe. Noi recoltam cu deținuții cam 8-10 lădițe în decurs de 8 ore. Un muncitor face 15 lădițe pe zi, adică 70-80 de kilograme. Gândiți-vă de câți oameni este nevoie ca să culeagă 40 de tone de căpșuni”, a conchis Lazăr.

Și după tot acest efort, vine problema desfacerii producției. În România nu există un sistem de preluare a căpșunilor pentru că nu prea sunt fabrici de procesare. Singurul debușeu sunt piețele unde kilogramul de căpșuni se vinde cam cu 10 lei, de unde rezultă 4 miliarde de lei vechi pentru producția de pe un hectar.

Proiect pentru mici exploatații de căpșuni

Cooperativa Micilor Fermieri Argeşeni, al cărei vicepreședinte este George Lazăr, a depus la Ministerul Agriculturii un proiect de revitalizare a satului românesc, scopul fiind activarea unui segment important de fermieri care acum nu produc nimic sau lucrează în pierdere, prin înfiintarea unor mici exploatații de căpșuni. Proiectul presupune investiţii de aproximativ 30.000 de euro si ar putea fi realizat din fonduri europene şi de la buget.

Proiectul prevede înființarea unor exploataţii mici şi profitabile, cuprinse între unul şi cinci hectare, cu ajutorul programelor de reconversie a culturilor, ferme care să aibă mici sisteme proprii de irigaţii. Scopul proiectului este reconversia tinerilor pentru agricultură şi înfiinţarea de afaceri mici şi rentabile cu exploataţii de căpşuni şi fructe de pădure, pomicultură – piersici, caişi, meri, etc şi la viţă de vie cu struguri de masă. Fermierii cred că, dacă s-ar adopta proiectul cu ferme de până la cinci hectare, cel puţin 500.000 de fermieri ar putea fi integraţi în sistem şi ar deveni profitabili, dacă sunt luați în calcul și cei care au lucrat până acum prin Italia sau Spania şi s-au întors înapoi în România din cauza condiţiilor economice.

Fermierii ar putea fi stimulaţi să intre în asociaţii mici pentru a accesa mai uşor fondurile provenite, în special, din sumele destinate reconversiei culturilor.

Potrivit proiectului, banii pentru investiţii vor fi daţi fermierilor prin intermediul unor mici cooperative cu 20-30 de hectare fiecare care să se ocupe de ambalarea şi distribuţia mărfii, aşa cum se întâmplă şi în Occident. Agricultorii ar putea fi stimulaţi prin lege să se asocieze pentru că, de exemplu, la alcătuirea proiectului pentru finanţare ar primi 25 de puncte dacă are o exploataţie individuală şi 50 de puncte dacă face parte dintr-o cooperativă de profil.

Banii ar putea să provină din fondurile destinate reconversiei suprafeţelor, adică 12.170 de euro plus 1.500 de euro pentru defrişarea suprafeţelor iar restul ar fi contribuţia Ministerului Agriculturii. Programul ar putea fi implementat rapid, în maxim șase luni, dacă s-ar folosi aceste fonduri pentru reconversia culturilor, cred reprezentanții Cooperativei Micilor Fermieri Argeșeni.

Cât costă un hectar de căpşuni

Cel mai profitabil şi mai facil proiect ar fi, în opinia fermierului argeşean, înfiinţarea de culturi de căpşuni. Conform proiectului Cooperativei Micilor Fermieri Argeşeni depus la Ministerul Agriculturii, explotaţiile trebuie să aibă sub un hectar de teren pentru că, peste această suprafaţă, intervin costurile mari cu forţa de muncă. Pe lângă materialul săditor, ar fi nevoie de un sistem de irigaţii propriu, un depozit frigorific tampon pentru păstrarea pentru o perioadă scurtă a producţiei până va fi transferată către distribuitori şi o maşină frigorifică cu o capacitate de cel mult două tone. Valoarea întregului proiect standard ar trebui să fie de circa 30.000 de euro.

”Un sistem de irigaţii primar plus foraj până la 80 de metri plus bazin n-ar tebui să coste mai mult de 20.000 de euro. Dacă nu ar fi nevoie de puţ, pentru că bazinele legumicole sunt amplasate de regulă pe malurile râurilor, un sistem de irigaţii pentru o exploataţie de până la cinci hectare n-ar trebui să treacă de 7.000 de euro cu tot cu pompe şi filtre. Nu este o investiţie foarte mare având în vedere că vorbim despre legume şi fructe, produse mai scumpe decât restul culturilor.

Materialul săditor pentru căpşunărie costă 0.17 cenţi firul, adică la 40.000 de plante la hectar rezultă o investiţie de 6-7.000 de euro iar lucrările de dezinsecţie iniţiale, obligatoriu de făcut, ajung cam la 4.000 de euro la hectar. La acesta se mai adaugă folia de agrotextil care costă 1 leu metrul pătrat, de unde mai rezultă alte 2.000 de euro pentru un hectar.

Un depozit frigorific tampon de 10 metri pe 10 metri ar costa cam 3.000-4.000 de euro pentru că nu vorbim de ceva sofisticat, ci doar despre o încăpere izolată şi o instalaţie de aer condiţionat. În fine, o maşină frigorifică ar mai fi pe undeva pe la 10.000 de euro”, a estimat horticultorul argeşean.

Punerea la punct a micilor exploataţii ar putea fi doar un prim pas pentru că apoi producţia care nu poate fi exportată în Rusia sau Uniunea Europeană ar putea fi transformată în conserve, gemuri sau sucuri. Mai ales la speciile sâmburoase, asociaţiile ar putea aplica pentru fonduri europene pentru a infiinta mici făbricuţe de 400.000-500.000 de euro care să absoarbă producţia în exces şi să vină cu produse cu valoare adăugată mare, aşa cum se întâmplă, de fapt, în ţările din Occident. Urmatorul pas ar fi accesarea de fonduri europene pentru construcţia de depozite în marile bazine legumicole.