Peste 100 de fermieri din mai multe județe ale țării, reprezentanți ai unor companii de input-uri, specialiști, precum și oficiali din Ministerul Agriculturii au participat, în data de 12 iulie, la Ziua Semințelor Certificate, un eveniment care a avut loc la centrul de testare a soiurilor de la Negrești, Vaslui.Este știut că în România, testarea sourilor noi de semințe, înregistrarea acestora în Catalogul Oficial al soiurilor de plante de cultură, precum și acordarea protecției juridice a soiurilor se realizează experimental de către Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS). Acesta dispune de mai multe centre de testare în țară, în toate regiunile, unde specialiștii institutului se ocupă de câmpurile experimentale înființate cu cele mai noi soiuri de sămânță, scopul fiind identificarea celor care corespund cel mai bine condițiilor de cultură de la noi. Un astfel de centru este și cel de la Negrești, unde participanții la eveniment au putut vedea un camp experimental unde Asociația Producătorilor de Porumb din România a testat mai mulți hibrizi.
Cele mai importante declaratii ale zilei:
Antonia Ivascu, AISR: Doar 79% din samanta folosita in Romania, la porumb, este certificata
Arnaud Perrein: Bruxellul nu are nimic cu noi. Trebuie însă să ne organizăm neapărat, de ce sa luăm totul la ultimul moment?
Vasile Mihalachi, fermier: Respect Ministerul Agriculturii, dar nu si pe ministru. Domnilor de la minister, nu mai aveti creier?
Nicolae Sitaru: Romania ar putea deveni un exportator important de porumb la Marea Neagra daca isi dubleaza productia
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Agrostandard | 19 January, 2021 | 0 comentarii | 163 vizualizari | 1 vot

Pe vremuri producea masini agricole, astazi vorbim de roboti si drone, senzori sau echipamente de ultima generatie, conform solicitarilor venite din partea pietei. O transformare incredibila a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Masini si Instalatii Destinate Agriculturii si Industriei Alimentare – INMA Bucuresti, cu o traditie de aproape 100 de ani, la care putini s-ar […]
Autor: Agrostandard | 18 January, 2021 | 0 comentarii | 113 vizualizari | 1 vot

Agentia Domeniilor Statului a demarat in data de 18 ianuarie 2021, a doua sesiune de concesionare a terenurilor cu destinatie agricola aflate in administrarea Agentiei Domeniilor Statului (ADS), in suprafata de pana la 50 ha, catre tinerii cu varsta de maxim 40 de ani. Perioada de depunere a solicitarilor de catre tinerii fermieri este 18.01.2021 […]
Autor: Agrostandard | 17 January, 2021 | 0 comentarii | 310 vizualizari | 1 vot

2020 a fost un an greu pentru fermieri din mai multe puncte de vedere, dar chiar si asa pare greu chiar si sa ne imaginam ca la unele culturi recoltele au fost cu mult sub productiile medii din 1986, cu toata dezvoltarea tehnologica actuala, sustine Nicu Vasile, seful LAPAR. Nu se sfieste sa spuna nici […]
Autor: Agrostandard | 15 January, 2021 | 0 comentarii | 166 vizualizari | 1 vot

Rusia va fi cel mai mare exportator global de grau in sezonul in curs, in pofida introducerii unei taxe la exporturile de grau, precum şi a unei cote la exporturile de cereale, conform unei estimari realizate de Departamentul American al Agriculturii (USDA). Americanii se asteapta ca Rusia sa devina leader in sezonul 2020 – 2021, […]
Autor: Agrostandard | 15 January, 2021 | 0 comentarii | 140 vizualizari | 1 vot

Comisia Europeana este dispusa sa ofere fermierilor finantare europeana pentru a reduce emisiile de metan provenite de la efectivele de animale sau sa extinda agricultura ecologica, a anuntat Comisia Europeana. In octombrie 2020, miniştrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra unei reforme a noii Politici Agricole Comune (PAC), […]