In Romania, sunt putine fermele unde pot fi vazuti robotii de muls. Chiar daca specialistii spun ca acestia se potrivesc foarte bine fermelor de familie cu un efectiv de maximum 70 de vaci la muls, fermierii nu s-au inghesuit sa investeasca intr-o astfel de tehnologie. Exista insa si cativa mai indrazneti, care de voie, de nevoie au facut acest pas. Printre ei se numara si Zoltan Szabo, administratorul societatii comerciale Agricola Padureni din Chisineu – Cris, judetul Arad. Aceasta a fost infiintata in 1991 dupa legea 36, iar la momentul actual detine o ferma cu 70 de vaci la muls si exploateaza circa 650 hectare de teren agricol.
Pentru ca era foarte greu sa gaseasca forta de munca, iar ferma nu avea nici sala de muls, conducerea societatii a decis sa cumpere un robot de muls pentru ferma de vaci. Investitia a fost realizata in 2015 pe baza unui credit luat pe sapte ani, insa merita efortul.
Robotul de muls, cea mai buna varianta pentru ferma de familie
Pana la acel moment, mulsul se facea cu ajutorul a patru aparate mobile, ceea ce presupunea si patru muncitori. Acum, acestia sunt inlocuiti de un singur aparat, in timp ce numarul salariatilor care se ocupa de ferma s-a redus la trei. Pentru ferma de familie, robotul de muls este cea mai buna varianta, cu conditia ca unitatea sa aiba 80-85 de vaci, din care 65-70 de vaci la muls, povesteste Szabo. Aparatul nu este limitat de productia de lapte pe cap de vaca, ci de numarul animalelor.
In prezent, productia medie pe cap de vaca la ferma este de 24 litri/zi, laptele fiind livrat la un procesator local. Chiar daca pretul lasa de dorit, cei de la Padureni spun ca se descurca, mai ales ca isi asigura furajele din surse proprii.
Societatea administreaza circa 650 ha de teren agricol, suprafata cultivata cu grau, rapita, porumb, floarea soarelui, porumb de siloz si lucerna.
“Cu furajele proprii, cu subventia si cu animalele vandute ne mai descurcam. Desi doar la pretul laptelui nu ne recuperam costurile, pe total este ok. Din pacate, pentru noi, subventia nu este un plus, ci un colac de supravietuire”, marturiseste Zoltan Szabo, care nu a primit inca subventiile pentru animale.
8 Comments
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Agrostandard | 11 January, 2021 | 0 comentarii | 1831 vizualizari | 3 voturi

Asa cum era de asteptat, programul Tomata nu va mai continua in acest, va functiona in schimb programul de minimis pentru legume in spatii protejate, a declarat ministrul Agriculturii Adrian Oros la AgroTv. “Pentru programul de minimis vom avea la dispozitie 88 milioane de euro. Vor fi sprijinite alte legume cultivate in spatii protejate, nu […]
Autor: Agrostandard | 9 January, 2021 | 0 comentarii | 630 vizualizari | 1 vot

Preturile la cereale si seminte oleaginoase (grau, porumb, soia, rapita) s-au majorat cu 14-19% in 2020, potrivit estimarilor UBS, iar tendinta de crestere s-ar putea mentine pana in a doua jumatate a anului 2021! Avansul preturilor a fost consemnat in contextul pandemiei de COVID-19, pe fondul cererii tot mai mari din partea Chinei, dar si […]
Autor: Agrostandard | 5 December, 2020 | 0 comentarii | 1771 vizualizari | 2 voturi

In topul celor mai mari ferme de bovine din Romania sunt si cativa romani, iar printre acestia se afla și Mihai Afiliu, un agricultor cunoscut. Mai multe informatii despre romanul care detine cea mai mare ferma de vaci am aflat chiar de la Ministerul Agriculturii a carui conducere a vizitat recent ferma din Amaru, Buzau. […]
Autor: Agrostandard | 7 October, 2020 | 1 comentarii | 1883 vizualizari | 1 vot

Deficitul agroalimentar al Romaniei este ingrijorator, fiind dat de importul cu produse cu valoare adaugata mai mare, sustine Prof. Univ. Dr. Toma Adrian Dinu, Decan – Facultatea de Management, Inginerie Economica in Agricultura și Dezvoltare Rurala, USAMV București. Exportam cu pret mediu de 446 $/t și importam cu 922 $/t fiind evidenta lipsa de competitivitate […]
Autor: Agrostandard | 28 February, 2018 | 137 comentarii | 15191 vizualizari | 3 voturi

Publicatia AgroStandard a lansat Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei […]
Productia de lapte este productia de lapte/zi/vaca mulsa si nu productia/an.