Sustine Agrostandard
starea vremii
Preturi burse
Fânul mai scump decât grâul – primul semnal de alarmă pentru crescătorii de oi
Agrostandard | 8 May, 2013 | 0 comentarii | 2040 vizualizari |
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (3 votes, average: 4.00 out of 5)
Loading...

crescatori_oi_furajeOierii se tem de falimente în acest an pentru că, anul trecut, pentru prima data în ultima jumatate de secol prețul fânului l-a depășit pe cel al grâului pe fondul secetei. La acesta se adaugă restrângerea piețelor de export tradiționale precum Turcia și țările arabe și subvențiile mici. ”Acum doi ani prețul porumbului era de 0,65 lei pe kilogram iar anul trecut, porumbul a ajuns la un leu. Unde mai pui că anul trecut kilogramul de fân a fost mai scump decât kilogramul de porumb, lucru care nu s-a întâmplat în 25 de ani de când mă ocup de creșterea oilor”, a declarat Nicu Cioranu, unul dintre cei mai mari crescători de ovine din România. Anul trecut, oierii și-au coborât turmele cu mult înainte de termen pentru că riscau să moară de foame. ”Fânul a fost mai scump decât grâul anul trecut. Am făcut un mic stagiu la o stână, două săptămâni, în luna iulie iar în 15 iulie au coborât cu oile de pe munte că nu mai aveau ce mânca din cauza secetei. Nu-mi aduca aminte să mai fi existat vreun an ca anul trecut”, a declarat Tiberiu Ștef, președintele Asociației Agrorom Ro din Mureș.

Pe lângă condițiile climaterice, au existat și ceva probleme de mentalitate și de optimizare a efectivelor.

”A fost un an secetos, cu o producție de fân la o treime din cea normală. N-ar fi trebuit să fim atât de afectați dacă cei care dețineau animale ar fi avut și fânețe suficiente sau dacă s-ar fi coordonat mai bine cu cei care dețineau fânețe, dar nu aveau animale. Până la urmă, acestă criză a condus și la o optimizare a șeptelului”, este de părere Ioan Agapi, directorul executiv al Federației Agricultorilor de Munte Dorna din Suceava.

Aparent, ministerul Agriculturii este pe deplin conștient de problemele grave cu care se confruntă crescătorii de oi.
”Am discutat și despre sectorul ovinelor acolo unde se simte o nevoie de a avea un sprijin mai mare. Furajele au crescut și pentru ovine și pentru bovine din cauza secetei generalizate la nivel global – Rusia, Statele Unite, Europa și atunci sigur că activitatea a fost afectată”, a declarat recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

”Necazul este că, fiind secetă în 2012, din toamnă n-au rămas resturi vegetale pe câmp. Așa că fermierii sunt obligați să cumpere toate materialele, dar la prețuri duble față de anul trecut. Din acest motiv, acum mulți fermieri sunt în pragul falimentului. Cea mai mare parte din crescători au lipsă de furaje, unii înceracă să-și vândă animalele”, explică și Marcel Andrei, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Sibiu, citat de Agerpres.

Și, cum un necaz nu vine niciodată singur, nici piețele nu mai sunt ce au fost.

“Cea mai bună piață pentru noi a fost Turcia. Acum doi ani, pentru că nu au mai luat miei de la noi, vindeam în Turcia prin Bulgaria și Ungaria. Duceam mieii în Bulgaria, le schimbam crotalii și îi duceam apoi în Turcia. Anul trecut nici asta n-am mai putut face pentru că UE a interzis și exporturile din Bulgaria către Turcia. Chiar și așa intermedieraul bulgar ne lua 100 de lei pe cap de miel”, a continuat Cioranu.

Crescătorii de oi cred că, pentru a compensa creșterea prețului furajelor, carnea de miel ar trebui să se scumpească cu aproximativ 40%, lucru care n-ar putea fi susținut de piață. Cu toate acestea, fermierii se așteaptă de Paște la un preț de circa 15 lei pe kilogram în viu, față de 12 lei pe kilogram cât a fost anul trecut.

Perspective sumbre pentru 2013

Nici anul 2013 nu dă semne că ar fi ferit de secetă. Crescătorii de oi se tem că se va repeta scenariul de anul trecut.

”Se pare că și anul ăsta va fi la fel. Se pare că în lunile iulie și august, când plantele au cea mai mare nevoie de apă în zona de munte, va fi la fel ca anul trecut. În zona montană, la peste 900 de metri altitudine, plantele au un ciclu de vegetație mai lung, faza de îmbobocire începe mai târziu, iar în lunile iulie și august plantele au nevoie de 40% din apa necesară întregului ciclu de vegetație”, a avertizat președintele Asociației Agrorom Ro din Mureș.

Furajele reprezintă aproximativ 60% din prețul final al cărnii, așa că fermierii vor fi nevoiți să crească prețurile în acest an pentru a mai reduce din pierderi. Fermierii apreciază că în acest an vor fi scumpiri de circa 10% la toate sortimentele de carne – pui, vită, oaie, porc. Singurul sortiment ceva mai stabil cu privire la creșterile prețurilor este cel al cărnii de vită pentru că oferta este mare.

Seceta a scăzut dramatic producţia de cereale anul trecut, așa încât prețul cerealelor s-a dublat. Dacă porumbul şi grâul s-au vândut cu peste 1 leu kilogramul, la furaje, preţul a sărit de 740 de dolari/tonă.

Cei mai afectați de aceste creșteri au fost crescătorii care lucrează în sistem industrial și care nu dispun de fânețe sau de suprefețe de teren proprii pe care să cultive cereale, fiind nevoiți, astfel, să ia toate furajele de pe piață.

Chiar dacă prețurile pentru fân și paie s-au mai diminuat, rămân, totuși, la cote ridicate. Potrivit ofertelor din piață baloții de fân de 15 kilograme se vând cu 14-15 lei bucata iar baloții de paie la 0,55 lei kilogramul cu transportul inclus în preț.

România s-a confruntat anul trecut cu una dintre cele mai severe secete din ultimii 60 de ani. Temperaturile din luna iunie 2012 au înregistrat un nivel cu 3,7-5,1oC mai mari decât media naţională. Precipitaţiile au reprezentant doar 15-60% din medie, iar temperaturile solului au atins un nivel record.

Măsurările balanţei de apă pe parcursul unei perioade de 60 de zile, din 11 mai până-n 9 iulie 2012, au arătat că zone întinse din țară s-au confruntat cu insuficienţă de apă, respectiv cu o reducere cu 5% în comparaţie cu mediile nivelelor minime de apă înregistrate în ultimii 32 de ani.

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website

13 + nineteen =

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Agrostandard | 10 November, 2018 | 0 comentarii | 1084 vizualizari | 2 voturi

ghinoiu

Traian Ghinoiu, un cunoscut fermier din Gorj, se declara multumit de productiile agricole obtinute in acest an, in ciuda secetei care s-a facut simtita si la Balesti, localitate unde societatea pe care o conduce lucreaza circa 500 ha de teren agricol. Ba mai mult, agricultorul oltean spune chiar ca pentru el, cei mai buni ani […]

Autor: Agrostandard | 8 November, 2018 | 0 comentarii | 199 vizualizari | 1 vot

porumb

Intruniti la Milano la 6 noiembrie 2018, membrii Asociatiei Europene a Producatorilor de Porumb C.E.P.M. pun la indoiala strategia urmata de Europa, care conduce la importuri anuale din ce in ce mai mari de porumb in Uniunea Europeana. Prin urmare, C.E.P.M solicita autoritatilor europene sa instituie o politica coerenta care sa promoveze productia de porumb […]

Autor: Agrostandard | 7 November, 2018 | 0 comentarii | 755 vizualizari | 1 vot

pb

Pretul graului a crescut semnificativ in ultimele luni, ajungand pana la 90 de bani pe kilogram, fata de circa 60 de bani/kg, in vara, dupa cum au declarat brutarii care se plang ca nu prea mai gasesc grau de calitate foarte buna la intern. Si pe buna dreptate, daca ne gandim ca undeva la 5 […]

Autor: Agrostandard | 27 October, 2018 | 0 comentarii | 203 vizualizari | 1 vot

grau_rusia

Exporturile rusesti de cereale au crescut semnificativ in acest an, ceea ce ar putea conduce la impunerea de restrictii in ceea ce priveste livrarile pe piata internationala, dupa cum au avertizat autoritatile din aceasta tara. Rusia a exportat deja 17,7 milioane de tone de cereale in sezonul in curs, in crestere cu 21,4%, fata de […]

Autor: Agrostandard | 21 October, 2018 | 0 comentarii | 1965 vizualizari | 1 vot

furaje

Seceta din acest an face ravagii in Europa, mai ales in tarile nordice. Ca sa va faceti o imagine despre cat de dificil este acest an, doar un exemplu: Germania nu s-a mai confruntat cu o asemenea lipsa de precipitatii de vreo 140 de ani, in conditiile in care din februarie nu a cazut niciun […]

"Producatori si bazine legumicole"
Voturi
Vizualizari
Comentarii
»
28 Aug 2018 | 2 comentarii | 12292 vizualizari | 1 vot
»
25 Sep 2018 | 1 comentarii | 3813 vizualizari | 2 voturi
»
28 Aug 2018 | 0 comentarii | 2618 vizualizari | 1 vot
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:



Agrostandard poze
PARTENERI
Groupama Asigurari
Ameropa
KWS
Oscar Downstream | distribuitor motorina | statii de incinta | serviciul card de flota | motorina vrac
Seminis
Seminis
Welcome | SC Kwizda Agro Romania SRL
Agrosel | the seed professional
TransLogistica
Ingredients show



bad politics

2018 © Agrostandard