Analize
Exportul de lactate bio în Occident, doar un vis frumos?
Agrostandard | 7 July, 2013 | 0 comentarii | 460 vizualizari |
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...

lactate_bioSituația zootehniei românești este dramatică în contextul lipsei de viziune a politicilor de sector, a subfinanțării și a pieței de desfacere firave, întreaga industrie riscând să intre în colpas de anul viitor, odată cu liberalizarea cotelor de lapte. În aceste condiții, fermierii români cred că o bună oportunitate ar fi piața internațională a lactatelor bio, cu prețuri ridicate, care ar putea fi un adevărat balon de oxigen pentru industrie. Numai că lipsa de organizare a fermierilor români, regulile foarte stricte din sectorul bio și concurența acerbă a zootehniștilor din occident, fac ca această opțiune să fie una palidă. ”Chestia asta cu exportul de lactate bio este dans popular pentru noi. Nu suntem organizați de niciun fel iar guvernanții nu dau doi bani pe agricultură. Am tăiat un milion de vaci doar în ultimul an și mai avem șapte milioane în timp ce China și-a mărit șeptelul cu 12 milioane iar Turcia cu 8 milioane în același timp. La noi, 50% din consumul de lapte este unul tehnologic, lapte pe care-l mănâncă vițeii și purceii, 25% este vândut de țărani sub formă de lactate pe ici pe colo și doar 25% corespunde normelor sanitare și este dat spre procesare. În aceste condiții cum să te gândești la produse bio?!”, se întreabă Mihai Petcu, un producător din Pantelimon, județul Ilfov care are 300 de vaci.

El a arătat că, pe piața din România este aproape imposibil pentru crescătorii de animale de lapte să facă un minim profit.

”Numai fabricile de procesare fac profit. Noi abia supraviețuim. Noi cumpărăm cereale cu un leu și vindem laptele tot cu un leu, iar ei adaugă lapte praf în lapte cât vor și fac profit. Din 2015 se desființează cota și va veni lapte ieftin de afară iar zootehnia românească va fi distrusă complet”, a mai spus Petcu.

Mentalitatea, o frână pentru piețele din Occident

Crescătorii de animale cred că este greu de pătruns pe piețele externe atât din cauză că acestea sunt bine structurate, cât și din cauza mentalității fermierilor români.

”Nu-i simplu să intri cu produse agricole în Franța, Germania sau Belgia pentru că au structuri de desfacere foarte bine organizate și reguli foarte stricte, iar produsele lor beneficiază de multe campanii promoționale. Trebuie să investim în campanii de marketing ca să ne putem impune produsele. Noi avem încă metalitatea că produc atâta brânză, atâta lapte și este musai ca cineva să vină să mi le cumpere. Cu alte cuvinte, trebuie să vină cineva să ni le cumpere doar pentru că noi avem produse de vânzare”, a declarat Tiberiu Ștef, crescător de animale, directorul Agrom Ro.

Pe lângă mentalitate, românii trebuie să ducă și povara lipsei cadrului legislativ.

”N-avem niciun fel de norme stabilite, nu avem o legislație în vigoare care să ne ajute să facem export. Nici nu avem timp pentru așa ceva. În loc să stau să mă ocup de vaci ar trebui să mă ocup de distribuție la export. Mai este ceva – nici nu vrem să ne organizăm, astfel încât industria să-și poată cere drepturile. Anul trecut eu mă băteam cu jandarmii în București și nimeni din industrie nu făcea nimic. Mentalitatea lor este dacă se poate să facă altcineva totul pentru ei este perfect”, a declarat Victor Chivu, un crescător de vaci din Conțești, județul Teleorman.

Lipsa de organizare, calitatea și lipsa de standardizare a produselor sunt alte câteva handicapuri majore pentru români.

”O altă mare problemă este organizarea. Trebuie să ne adunăm, să facem un produs, să îl atestăm, iar apoi să îl producem în baza unui caiet de sarcini. Acum unul face caș mai alb, altul mai galben, unul mai tare, altul mai moale, altul smântânește laptele. Nu se poate așa. Trebuie să faci exact produsul pe care ți l-ai asumat ca asociație. Trebuie să fim atenți și la firmele care fac atestarea produselor eco, pentru că unele firme sunt agreate în Germania, altele în Japonia, iar altele, nu sunt acceptate pe niciunde”, a mai punctat Tiberiu Ștef.

Are cineva vreun interes să intre produse bio românești în Occident?!

Fermierii spun că există interese puternice ca produsele eco românești să stea departe de rafturile magazinelor din vest.

”Aici este vorba despre interese puternice. N-are nimeni interes să apară în Germania brânză bio din România. Cred că și brânza nemțească scumpă pe care o găsim și în magazinele bio din România provine tot din România pentru că Germania importă de la noi cele mai multe produse bio. Le pun o etichetă nouă și le trimit înapoi în România la prețuri mult mai mari”, a declarat Cristian Lungu, președintele onorific al AFUAL.

Românii ar trebui să investească sume consistente de bani în activitatea de marketing pentru a infringe rezistența și a avea un minim succes pe piețele din vest, cred crescătorii de animale.

”La Biofach(cel mai mare târg de produse bio din Europa-n.r.) produsele românești au avut un succes enorm. Imediat după târg, presa germană era plină de articole cum că produsele românești sunt contrafăcute și de calitate slabă, articole pătite chiar de fermierii bio din Germania. Ca să contrabalansăm această campanie de linșaj ne trebuie forță financiară ca să putem ieși în presa germană. Unde mai pui că majoritatea fiemelor de atestare a produselor bio sunt din Germania”, a conchis Lungu.

Fermierii susțin că, pentru a putea ieși cu lactate bio pe piețele externe, este nevoie, în primul rând, de o susținere puternică din partea autorităților – Ministerul Agriculturii, APIA, ANSVSA, etc. și de organizarea fermierilor români. Miza este mare, cred crescătorii de animele, pentru că, astfel, ar putea fi salvată mica fermă de familie, și, implicit, produsele tradiționale ale acestor ferme, de la iminenta dispariție, odată cu 1 ianuarie 2014.

Sursa: Lumea Satului

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website

16 + sixteen =

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Agrostandard | 9 August, 2017 | 0 comentarii | 595 vizualizari | 1 vot

top 600 coperta

Judetul Giurgiu este o importanta zona agricola a tarii, care dispune de un fond funciar de circa 258.965 ha. Si aici, la fel ca in alte zone ale Romaniei se face agricultura performanta, iar productiile in cele mai multe cazuri sar de medie, ba chiar sunt sus de tot. In topul celor mai mari exploatatii […]

Autor: Agrostandard | 25 July, 2017 | 4 comentarii | 677 vizualizari | 1 vot

top 600 coperta

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Agrostandard | 20 July, 2017 | 0 comentarii | 336 vizualizari | 1 vot

carne pui trans

94% dintre romani prefera sa cumpere carne proaspata refrigerata in detrimentul celei congelate pentru care a optat un procent de doar 27%, format in special din tineri cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani, potrivit unui studiu de piata realizat de Transavia, cel mai mare producator de carne de pui din Romania si […]

Autor: Agrostandard | 13 July, 2017 | 0 comentarii | 2633 vizualizari | 1 vot

bursa

In plina campanie de recoltare a graului, vestile legate de pretul acestuia sunt destul de bune. Astfel, în ultimele zile, pretul graului la principalele burse din lume a crescut semnificativ. Cea mai spectaculoasa crestere a avut loc la bursa CME Chicago (cea mai mare bursa de cereale din lume). Aici, pretul graului a atins nivelul […]

Autor: Agrostandard | 27 April, 2017 | 1 comentarii | 2247 vizualizari | 0 voturi

rapita

Rapita a fost o cultura vedeta in 2016, datorita preturilor mari pe care le-a avut in piata. Conform pietei bursiere, preturile rapitei vor fi mai mici in 2017, sustine Vasile Topac, co-fondator AgroGo, platforma de tranzactionare online a cerealelor si inputurilor. Anul trecut, rapita a ajuns la preturi record pentru ultima perioada, cotatiile de la […]

"Producatori si bazine legumicole"
Voturi
Vizualizari
Comentarii
07 Aug 2017 | 0 comentarii | 1162 vizualizari | 2 voturi
21 Iul 2017 | 0 comentarii | 4933 vizualizari | 2 voturi
21 Iun 2017 | 0 comentarii | 3297 vizualizari | 2 voturi
18 Iun 2017 | 1 comentarii | 6558 vizualizari | 2 voturi
17 Iun 2017 | 1 comentarii | 5381 vizualizari | 2 voturi
»
09 Iul 2017 | 2 comentarii | 10044 vizualizari | 1 vot
»
18 Iun 2017 | 1 comentarii | 6558 vizualizari | 2 voturi
»
17 Iun 2017 | 1 comentarii | 5381 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:



Agrostandard poze



bad politics

2017 © Agrostandard