Romania este lider european la cultura de floarea soarelui, fie ca vorbim de productie sau de suprafetele cultivate, un motiv de mandrie pentru oficialii de la Agricultura. Cercetatorii romani atrag, insa, atentia ca se exagereaza cu aceasta cultura, in prezent fiind depasit pragul de siguranta nationala, dupa cum sustine Valeriu Tabara, presedintele ASAS. Ori, in acest conditii, nici nu este de mirare ca au aparut si s-au raspandit tot felul de boli in ultimii ani, iar mana florii soarelui este cel mai bun exemplu. “O spun ca fitotehnist, de data aceasta, nu ca un economist, noi depasim suprafata de siguranta a Romaniei la floarea soarelui, nu ne putem apara si s-a zis foarte bine astazi legat de aparitia manei, pentru ca nu respectam niste reguli, apar rase noi de patogeni…La floarea soarelui n-ar trebui sa depasim maximum 800.000 ha, nu 1,2 mil. ha, iar acolo se mai adauga inca 500 de kg sau 1.000 kg la hectar pentru o astfel de asezare care permite sa avem asolamente facute ca lumea”, a declarat Valeriu Tabara la “Ziua Porumbului Romanesc”, eveniment organizat de compania romaneasca Expert Agribusiness, potrivit FoodBiz.
2018 a fost un an bun pentru producatorii de floarea soarelui din Romania, care au ocupat prima pozitie in UE cu o recolta de circa 3 milioane de tone, de pe o suprafata de1,019 mil. ha.
Urmeaza soia?
Si cultura de soia ar putea ar putea sa ajunga in aceeasi situatie, daca se va atinge o suprafata cultivata de circa 1 milion de hectare. Deocamdata, insa, ne multumim cu 167.000 ha, suprafata semanata, in 2018.
„Daca am avea un un milion de hectare de soia, ce-am face cu sclerotinia? Si este posibil daca cumva se va drumul pana la urma la biotehnologii. La o soia rentabila noi ne putem duce pana la un milion de hectare de soia, premergatoare exceptionala pentru grau sau alte paioase si sa realizam o productie de 2 mil. de tone de soia’’, a mai spus Tabara.
Citeste si Proiect! Orasul de la Dunare unde s-ar putea interzice cresterea porcilor in gospodarii!
Expert Agribusiness a organizat, in data de 22 august, la Fundulea „Ziua porumbului romanesc”, ocazie cu care au fost prezentate in camp (loturi experimentale) performantele hibrizilor CERA – CERA 290, CERA 320, CERA 380, CERA 450, precum si ale altor doi hibrizi – 3401 si 3702. Lotul experimental a inclus si hibrizii romanesti din grupa EVO, cu rezultate foarte bune in 2018. La eveniment au fost prezenti numerosi fermieri, alaturi de nume importante din agribusiness-ul romanesc.
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Agrostandard | 15 January, 2021 | 0 comentarii | 11 vizualizari | 1 vot

Rusia va fi cel mai mare exportator global de grau in sezonul in curs, in pofida introducerii unei taxe la exporturile de grau, precum şi a unei cote la exporturile de cereale, conform unei estimari realizate de Departamentul American al Agriculturii (USDA). Americanii se asteapta ca Rusia sa devina leader in sezonul 2020 – 2021, […]
Autor: Agrostandard | 15 January, 2021 | 0 comentarii | 19 vizualizari | 1 vot

Comisia Europeana este dispusa sa ofere fermierilor finantare europeana pentru a reduce emisiile de metan provenite de la efectivele de animale sau sa extinda agricultura ecologica, a anuntat Comisia Europeana. In octombrie 2020, miniştrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra unei reforme a noii Politici Agricole Comune (PAC), […]
Autor: Agrostandard | 14 January, 2021 | 0 comentarii | 152 vizualizari | 1 vot

Fermierii romani pot obtine venituri suplimentare ca urmare a implicarii lor in combaterea schimbarilor climatice, prin vanzarea de certificate de carbon in piata internationala. Agricultorii pot castiga suplimentar intre 45 si 105 euro/hectare/an, prin captarea in sol a 3-7 tone de CO2/hectare/an, implementand masurile agriculturii conservative, potrivit unei analize Commoditrader, platforma online de tranzactionare a […]
Autor: Agrostandard | 14 January, 2021 | 0 comentarii | 132 vizualizari | 1 vot

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) continua autorizarea platii regulare pentru Campania 2020, pana la acest moment fiind autorizati la plata un numar de 760.465 fermieri, reprezentand un procent de 92,64% din numarul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unica de plata in Campania 2020. Suma totala autorizata la plata este […]
Autor: Agrostandard | 9 January, 2021 | 0 comentarii | 85 vizualizari | 1 vot

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului, Claudiu Nasui, promite impozit zero pe salariul minim, incepand cu 2022, in agricultura, un sector in care sunt salarii mici si evaziunea fiscala este foarte mare. Adica cu un an mai tarziu decat se astepta toata lumea… “Impozitul zero pe salariul minim este cea mai buna masura pe care o […]