Guvernul va modifica, prin ordonanţă de urgenţă, Legea privind funcţionarea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), urmând să fie rezolvată astfel problema liberalizării pieţei funciare, a declarat joi, la Iaşi, ministrul Agriculturii Daniel Constantin. “Noua lege a ADS va rezolva două probleme. În primul rând, va asigura competitivitatea fermierului român, dându-i şansa fie vecinului, fie arendaşului sau statului să aibă dreptul de preempţiune. Pe de altă parte, ADS va administra capitalul funciar pe care îl are şi va reglementa piaţa funciară”, a afirmat Daniel Constantin. ADS are în portofoliu în prezent circa 340.000 ha de teren agricol. Ministrul spune că noul act normativ va creea pe de o parte cadrul pentru ca ADS să avizeze orice vânzare sau schimb de teren, iar pe de alta va permite participarea la procesul de comasare a terenurilor.
“ADS trebuie să aibă rolul de a interveni pe piaţa funciară. Să cumpere suprafeţe mici şi să vândă suprafeţe mari. Cu alte cuvinte, să ajute la procesul de comasare. Să cumpere parcele de două, trei, cinci sau zece hectare şi să vândă 100 de hectare, cel puţin”, a adăugat ministrul Agriculturii.
Tratatul de aderare pe care România l-a semnat în 2005 și care a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2007 spune clar că după o perioadă de tranziție de 7 ani trebuie să fie liberalizată piața funciară.
Dacă până la 1 ianuarie 2014, străinii pot cumpăra terenuri în România numai prin intermediul societăților comerciale, de la 1 ianuarie 2014 o pot face și persoanele fizice. Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a fost prezent joi la prima ”întâlnire” a marilor fermieri din Moldova, care a avut loc la Ruginoasa (Iași). La eveniment au participatmai mulți oficiali din cadrul instituțiilor subordonate MADR.
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Agrostandard | 7 September, 2020 | 0 comentarii | 837 vizualizari | 1 vot

Comisia Europeana Comisia vrea sa amane cu un an intrarea in vigoare a noii legi privind agricultura ecologica, de la 1 ianuarie 2021 la 1 ianuarie 2022! CE a lansat, in data de 4 septembrie, o consultare publica cu privire la viitorul plan de actiune privind agricultura ecologica. Acest sector va contribui mult la realizarea […]
Autor: Agrostandard | 2 September, 2020 | 0 comentarii | 359 vizualizari | 1 vot

Comertul animalelor vii nu trebuie interzis, desi este de dorit sa fie cat mai redus, avand in vedere ca exportul UE in tari terte si pe piata unica este deosebit de important pentru fermieri. Conditiile de bunastare insa, trebuie sa fie respectate pe toata perioada transportului. Protectia animalelor nu se opreste la granitele externe ale […]
Autor: Agrostandard | 31 August, 2020 | 0 comentarii | 426 vizualizari | 1 vot

Uniunea de Ramura Nationala a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) trage un semnal de alarma cu privire la modul in care se dezvolta cooperativele agricole in Romania, din pacate mai mult pe hartie, decat in realitate. Cooperativele agricole autohtone au un grad de capitalizare de circa 5% si o marja de profit de doar 1,54%, […]
Autor: Agrostandard | 11 July, 2020 | 0 comentarii | 547 vizualizari | 2 voturi

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea si completarea ordonantei de urgenta a Guvernului 195/2005 privind protectia mediului, informeaza Administratia Prezidentiala. Legea va permite primariilor sa interzica activitatile care produc mirosuri neplacute. Pentru persoanele fizice amenzile pot ajunge la 30.000 de lei, iar pentru persoane juridice sanctiunile maxime sunt de 80.000 de lei. Legea […]
Autor: Agrostandard | 17 June, 2020 | 0 comentarii | 371 vizualizari | 1 vot

Gabriel Biris, partener fondator Casa de Avocatura Biris-Goran, este de parere ca Guvernul Romaniei ar trebui sa compenseze scaderea cererii private prin investitii publice semnificative. Trebuie sa ne asiguram ca urmatoarea criza ne va prinde mai bine pregatiti decat ne-a prins criza actuala, sustine intr-un interviu acordat FoodBiz Gabriel Biris.