Cu sprijinul Ministerului Agriculturii, traderii dau o noua lovitura fermierilor

Cu sprijinul Ministerului Agriculturii, traderii dau o noua lovitura fermierilor

 

laurentiu-baciu-laparPresedintele LAPAR Laurentiu Baciu spune ca, in ciuda supraproductiei de anul trecut (recolta a fost de peste sapte milioane de tone de grau), a inceput sa se scoata grau de la rezerva de stat. Un procedeu la care recurg unii depozitari – si de ani de zile – sub pretextul reinnoirii stocurilor, cu consecinte directe in piata. Intr-o singura zi, de exemplu, pretul s-a redus cu zece bani pe kilogram, sustine presedintele LAPAR.
Dupa preturile mici din vara anului trecut, pe fondul supraproductiei de grau anuntata de ministrul Agriculturii Daniel Constantin, agricultorii romani sperau ca macar in iarna graul sa se mai scum¬peasca, astfel incat sa-si mai recupereze din costuri.

Presedintele LAPAR, Laurentiu Baciu, spune ca nici vorba de asa ceva, mai ales ca a inceput sa se scoata grau de la rezerva de stat chiar in momentul in care pretul se „ridicase putin“. Inca o lovitura la adresa fermierilor.

„Avem supraproductie de grau si la ora la care vorbim noi am umblat la rezerva statului. Atat de mult grau am avut. Consecinta a fost scaderea pretului. Si vreau sa va spun ca intr-o zi a scazut cu 10 bani, ceea ce pentru un fermier este extraordinar de mult“, a declarat Laurentiu Baciu, presedintele LAPAR, in cadrul celei de-a doua editii a Conferintelor AGROstandard organizata la ASAS.
Criterii mai putin economice

Viorel Matei, presedintele Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli din Romania (FNPAR), sustine ca a devenit un obicei ca in fiecare an sa se scoata grau de la rezerva de stat nu pe criterii economice, ci pe alte principii, de prietenie etc.

„In vara graul s-a cumparat cu 0,4-0,5 lei/kg, iar acum pretul este de 0,7-0,75 lei/kg. Cei care au relatii primesc grau de la rezerva de stat. Nu este corect sa se scoata grau de la rezerva fara licitatie. Sunt practici neortodoxe, mai ales ca nu exista o criza a graului“, spune Matei.

El adauga ca in fiecare an exista persoane care scot sute de tone de la rezerva de stat – de multe ori aflata chiar in depozitele proprii – la preturi mult mai mici decat cele existente pe piata, motivatia fiind „improspatarea“ stocurilor de grau, iar aceasta practica dateaza inca din primii ani de dupa Revolutie. In jurul datei de 20 februarie, preturile pe piata libera se situau in jurul valorii de 0,7-0,8 lei/kg la grau, 0,6-0,8 lei/kg la porumb, 0,8 lei/kg la orz si ovaz. Matei precizeaza ca, la acest nivel, cei care au depozitat recolta nu raman aproape cu nimic deoarece au fost nevoiti sa apeleze la credite pentru a asigura costurile de depozitare.

In ceea ce priveste evolutia preturilor in perioada urmatoare, agricultorul din Timis sustine ca se asteapta la o crestere a acestora, deoarece depozitarilor le este frica de „conditiile actuale de agromediu“ – pot aparea boli, ingheturi etc. – si mai ales de faptul ca nu va fi o „supraproductie“ de grau.

Aceleasi practici de ani de zile

Constantin Bazon, vicepresedinte LAPAR, spune ca scoaterea graului de la rezerva de stat influenteaza piata, mai ales in conditiile in care in ultima perioada preturile au inregistrat o tendinta de crestere. La grau, de exemplu, el vorbeste de 0,9-1 leu/kg, in timp ce la porumb se ajunge la 0,8 lei/kg.

„Sigur ca scoaterea graului din rezerva influenteaza piata, determinand pe multi sa lase preturile jos. Se stie ca unii dintre proprietarii silozurilor in care se afla rezerva iau graul acum si il pun la loc la recolta“, afirma Bazon.

Cat priveste evolutia pretului pana la noua recolta, Bazon este de parere ca acesta va fi mai degraba stabil, in conditiile in care nu se poate vorbi de o criza a graului pe piata si nici nu se pot avansa prognoze referitoare la nivelul recoltei din vara.

„Deocamdata, culturile arata bine, insa pana undeva la sfarsitul lunii martie nu ne putem pronunta cu privire la viitoarea recolta“, adauga Bazon.

„Supraproductia“ si efectele ei

In toamna, reprezentantii LAPAR sustineau ca anuntul ministrului Daniel Constantin privind supraproductia de grau – productia de 7,3 milioane de tone, cea mai mare din ultimii opt ani – a aruncat in aer pretul cerealelor, punand fermierii intr-o mare dificultate. Mai mult, reprezentantii LAPAR spuneau ca aceasta declaratie a provocat pierderi de 2,5 miliarde de euro Produsului Intern Brut.

„Daca faceai astfel de declaratii in Italia sau in alta tara din UE iti cautai de mult serviciu. Ne-au aruncat aceste preturi ca sa ne obisnuim cu ele, apoi au urmat scaderi de 40-45% intr-o perioada de o luna de zile la grau si porumb. La fel a fost si la orz sau la rapita“, arata la acel moment presedintele LAPAR intr-o conferinta de presa.

La 10 iunie, pretul graului in Romania era de 227 de euro tona, pentru ca, la 4 septembrie, o tona de grau sa coste 140 de euro. In tot acest timp pe piata europeana pretul de achizitie a unei tone de grau nu a coborat sub 180-190-200 de euro. La fel si la porumb, unde pe 10 iunie pretul unei tone era de 208 euro in Romania, pentru ca, la 9 septembrie, chiar daca nu s-a inceput inca recoltarea, o tona de grau sa ajunga la numai 119 euro. In afara tarii pretul de achizitie a unei tone de grau era de 171 euro, declara Laurentiu Baciu.

Sursa: Lumea Satului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *