Banca Comercială Romană (BCR) a semnat Convenţiile tripartite cu APIA si FGCR, respectiv FGCIMM pentru finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii schemei de plată unică pe suprafaţa SAPS 2013. BCR acordă agricultorilor credite pe termen scurt de până la 90% din valoarea subvenţiilor pe care urmează să le încaseze de la APIA în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţa (SAPS) 2013. Aceste tipuri de împrumuturi de la BCR pot fi obţinute de producători agricoli, persoane fizice autorizate sau persoane juridice care prezintă Adeverinţa de înregistrare fermier emisă de APIA prin care se confirmă eligibilitatea acestora la obţinerea finanţării.
Beneficiari de subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de credit.Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil.
BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Agrostandard | 22 April, 2018 | 0 comentarii | 1585 vizualizari | 2 voturi

Salariatii APIA au inceput sa dea in judecata Ministerul Agriculturii si APIA Bucuresti, dupa ce promisiunile guvernantilor s-au dovedit mai mult vorbe in vant si s-au trezit cu salariile micsorate. La Alba Iulia, peste 80 de angajati ai APIA locala au deschis o actiune in instanta la adresa Guvernului din cauza scaderii salariale in urma […]
Autor: Agrostandard | 20 April, 2018 | 0 comentarii | 149 vizualizari | 1 vot

In 2017, Gothaer Asigurari Reasigurari a platit daune aferente culturilor agricole si animalelor si pasarilor in valoare de peste 13 milioane lei si un total de peste 51 de milioane lei de la momentul lansarii companiei. Riscul care a produs cele mai multe daune a fost grindina, iar cultura cea mai afectata in 2017 a […]
Autor: Agrostandard | 18 April, 2018 | 0 comentarii | 230 vizualizari | 1 vot

In sedinta de Guvern din data de 18.04.2018 s-a aprobat o Ordonanta ce completeaza Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene nerambursabile aferente Politicii Agricole Comune, Politicii Comune de Pescuit si Politicii Maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum si a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru […]
Autor: Agrostandard | 16 April, 2018 | 0 comentarii | 143 vizualizari | 1 vot

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca pana la data de 13 aprilie au fost depuse, in cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plata in anul 2018, un numar de 430.551 cereri, pentru o suprafata de 1.306.280,33 hectare. In intervalul 1 martie – 15 mai 2018, fermierii pot depune la […]
Autor: Agrostandard | 9 April, 2018 | 1 comentarii | 523 vizualizari | 1 vot

Exista mai multe situatii in care un beneficiar poate pierde finantarea europeana, potrivit oficialilor de la AFIR. Printre acestea se numara neindeplinirea de catre beneficiar a obligatiilor contractuale afecteaza eligibilitatea proiectului sau conditiile de selectare, dar si lipsa in dosarul Cererii de Plata a unor documentele justificative prevazute in Instructiunile de plata. Acest lucru se […]