ASOCIATIA PRODUCATORILOR DE PORUMB DIN ROMANIA (APPR) a organizat ieri, 30 ianuarie 2019, la hotelul Intercontinental din Bucuresti, a patra editie a Congresului “Fermieri pentru fermieri”. Cu aceasta ocazie, au fost acordate si premiile “PORUMBUL DE AUR 2018”.
Castigatorii editiei 2018 au fost, la categoria neirigat, Daniel NICA (Firma Bliss), Calarasi, cu o productie de aproape 14 tone/ha, iar la categoria irigat, Mihai SOLOMEI (Firma Agricost), Braila, cu o productie care a depasit 20 tone/ha (pe o suprafata de 35 ha din cele 10.000 ha cultivate cu porumb), incununand performantele deosebite ale unui sezon agricol favorabil pentru cultura porumbului. Prima parte a zilei a fost consacrata discutiilor din cadrul adunarii generale a membrilor APPR, care au avut drept scop analiza activitatii asociatiei in 2018, dar si creionarea de proiecte pentru 2019.
APPR – Institutul fermierilor
A reiesit ca APPR este deja un veritabil institut al fermierilor, care a realizat anul trecut 12000 de microparcele in 40 locatii de testare pentru 5 culturi de camp esentiale pentru zona pedo-climatica in care ne aflam (porumb, grau, floarea-soarelui, orz, si sorg), la care in 2019 se va adauga soia.
Cu acest ocazie a fost lansat Raportul anual al asociatiei, care sintetizeaza rezultatele activitatii de testare si constituie o valoroasa baza de informatii despre tehnologiile agricole utilizate in Romania. Totodata, au fost puse la dispozitia celor prezenti si doua brosuri de interes pentru fermieri si pentru partenerii lor, una care constituie pozitia oficiala a APPR fata de propunerea Comisiei Europene de restructurare a PAC pentru perioada 2021-2027, iar cealalta un ghid menit a explica masurile impuse pentru acordarea subventiilor pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu (pentru inverzire).
Partea a doua a evenimentului a fost dedicata fermierilor si invitatilor lor din domeniu, sub forma unei conferinte pe subiecte de interes. Salutul din partea autoritatilor a fost adresat participantilor la conferinta de oficiali din conducerea MADR si a Comisiei pentru Agricultura din Camera Deputatilor. Specialistul in cultura porumbului al Institutului Arvalis, Regis Doucet, a punctat principalele directii in care merge cercetarea in domeniul cerealelor si, mai ales, eforturile de a gasi alternative pentru a proteja culturile agricole in conditiile in care Franta este din ce in ce mai restrictiva in politica sa fitosanitara.
Doi invitati de onoare ai evenimentului au adus in fata celor prezenti doua unghiuri de vedere diferite din care se vede politica agricola comuna dinspre Bruxelles : Pierre Bascou, director in cadrul Directiei Generale de Agricultura a CE, si Max Schulman, presedinte al grupului de lucru pentru culturi de camp in cadrul federatiei Copa-Cogeca, ambii subliniind, importanta activitatii organizatiilor de fermieri in promovarea unor masuri de politici publice eficiente si durabile.
Perspectiva macroeconomica a fost prezentata de partenerul oficial al evenimentului APPR, Banca Unicredit, iar provocarile legate de schimbarile climatice aflate in fata agricultorilor au fost punctate pentru publicul deosebit de interesat de dna Elena Mateescu, director al ANM.
“As dori sa multumesc astazi, la ceas de bilant, dar si de inceput al unei noi etape, tuturor celor prezenti aici: fermieri de la 25 la 50 000 ha, firme de inputuri care ne sustin cu sfaturi si cu pretios ajutor financiar si tehnic fara de care activitatea de testare nu ar fi posibila, partenerii nostri din media, care reflecta permanent eforturile noastre de a fi mai buni, reprezentanti ai autoritatilor nationale, autoritati de la Bruxelles si federatii europene si nationale ale producatorilor agricoli care, prin activitatea lor conjugata, pot schimba radical modul de implementare al masurilor de politici publice, institutelor de cercetari si universitatilor care ne ajuta in activitatea noastra de zi cu zi. Nu in cele din urma, as vrea sa multumesc echipei executive a APPR, care a crescut si numara in prezent 9 angajati si colaboratori, pentru dedicarea si pentru profesionalismul cu care consolideaza in fiecare zi locul organizatiei nostre printre vocile care conteaza in agribusiness”, a declarat Arnaud Perrein, presedintele APPR.
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Agrostandard | 17 January, 2021 | 0 comentarii | 336 vizualizari | 1 vot

2020 a fost un an greu pentru fermieri din mai multe puncte de vedere, dar chiar si asa pare greu chiar si sa ne imaginam ca la unele culturi recoltele au fost cu mult sub productiile medii din 1986, cu toata dezvoltarea tehnologica actuala, sustine Nicu Vasile, seful LAPAR. Nu se sfieste sa spuna nici […]
Autor: Agrostandard | 8 December, 2020 | 0 comentarii | 783 vizualizari | 1 vot

Fermierii cu pana la cinci hectare au un venit mult mai mic decat romanii aflati in somaj, a declarat seful LAPAR, Nicu Vasile, in cadrul unei conferinte ce a avut loc recent la ASAS. Romania nu este capabila sa-si hraneasca proprii cetateni, 33% din cele 10,3 milioane de ferme europene se aflau in 2016 pe […]
Autor: Agrostandard | 7 December, 2020 | 0 comentarii | 208 vizualizari | 1 vot

LAPAR anunta inceperea procedurilor pentru punerea la punct a unui centru de cercetare aplicata, dezvoltare si implementare pentru agricultura, care va functiona in apropiere de Bucuresti, cu finantare din surse private, a declarat presedintele LAPAR in urma cu cateva zile intr-o conferinta de presa. El a mai anuntat si punerea la punct a Parteneriatului Public […]
Autor: Agrostandard | 4 December, 2020 | 0 comentarii | 270 vizualizari | 1 vot

LAPAR va incheia un parteneriat public-privat (primul de acest fel in sector, de altfel) cu Academia de Stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu-Sisesti” (A.S.A.S.) care anunta ca este deschisa pentru colaborarea cu asociatiile de fermieri din Romania. Rezultatele cercetarii romanesti vor putea sa ajunga astfel cu mult mai usor la agricultori pentru a-i ajuta sa […]
Autor: Agrostandard | 18 November, 2020 | 1 comentarii | 218 vizualizari | 1 vot

Primul hackathon din Romania dedicat domeniului agroalimentar RO AgriFood Hacking – HAR 2020 a fost organizat la initiativa Asociatiei pentru Promovarea Alimentului Romanesc (APAR), scopul fiind unirea eforturilor mai multor oameni talentati pentru a lupta impotriva celei mai mari provocari ale lumii, pandemia COVID-19, folosind digitalizarea sectorului agroalimentar, declara Stefan Padure, presedinte APAR. Finantarea a […]