Asociațiile ar putea construi silozuri pentru membrii lor. Sau nu…

Asociațiile ar putea construi silozuri pentru membrii lor. Sau nu…

 

silozuri_asociatiiMarius Șerban
Dacă fermierilor simpli le este greu să-și facă silozuri singuri, soluția este, se pare, la asociații care pot construi cu fonduri europene spații de depozitare pentru toți membrii lor, susțin reprezentanții Academiei de Științe Agricole și Silvice din București. Acesta este doar un vis frumos cred reprezentanții Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

Silozuri la asociații

„Asociațiile pot prelua bazele de depozitare, pot aplica cu prioritate la fonduri europene pentru construcția unor noi silozuri că au punctaje mai bune decât fermierii individuali”, este de părere Valeriu Tabără, vicepreședinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești din București.

Pe de altă parte, reprezentanții asociațiilor apreciază această idee, dar cred că nu poate fi pusă în aplicare. Cel puțin nu în următorii ani.

Silozuri la asociații, poate din 2017

„Noi suntem asociație interprofesională, asociație non-profit. Nu putem face investiții în silozuri pe asociație cu fonduri europene. Fonduri europene pentru construcția de silozuri vor fi, dar din 2015 încolo. Până se implementează proiectele ne prinde 2017. Noi avem nevoie de silozuri acum”, a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociației Producătorilor Agricoli din România(LAPAR).

Fermierii nu se mai tem de traderi. Anul acesta…

Chiar dacă nu au silozuri unde să-și depoziteze producția, pe lângă faptul că sunt nevoiți să vândă din câmp pentru plata creditului-furnizor, fermierii nu se mai tem de traderi așa cum s-a întâmplat anul trecut, mulțumită producției mai mici.

„Traderii au scăzut prețurile începând de acum o lună, dar acum au început să le urce puțin pentru că nu se întrevede producția pe care o visau ei. Producția va fi cu 10-15% mai mică decât în 2013, dar suferă din cauza calității. Au fost zone unde au fost inundații și altele care suferă din lipsa de apă”, a conchis Baciu.

Sursa: Lumea Satului, AGROstandard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *