290.000 de hectare certificate si inregistrate in agricultura ecologica. 80% din produse, exportate

290.000 de hectare certificate si inregistrate in agricultura ecologica. 80% din produse, exportate

 

kaufFructele si legumele ecologice produse in Romania se gasesc foarte greu in retelele de retail. Nici nu este de mirare daca ne gandim la suprafetele mici certificate si inregistrate in agricultura ecologica sau la faptul ca productia locala ia calea exportului aproape in totalitate sub forma de materii prime. Una peste alta, vorbm de o nisa de piata, in general neconturata, aflata in „zodia” unei oferte inconstante, dupa cum a declarat Ionut Parfente, manager al departamentului de Achizitii Legume Fructe din cadrul Kaufland Romania, in cadrul conferintei „Legume – Fructe: Filiera Dialogului intre Producatori si Retaileri”, organizata de Modern Buyer, in parteneriat cu Agrostandard si TMT PR.

Potrivit datelor prezentate de acesta, in Romania, in 2012, existau circa 290.000 de hectare certificate si inregistrate in agricultura ecologica, ceea ce reprezinta doar 3% din totalul suprafetelor agricole din Romania. Peste 60% din suprafete reprezinta cultura mare sau pasune si nu terenuri certificate pentru productia de fructe si legume ecologice.

„Este o categorie de produse care urmeza sa se dezvolte foarte mult in perioada urmatoare, cred eu, de aceea lansez producatorilor romani o provocare: aceea de a analiza oportunitatea de a cultiva fructe si legume ecologice, de a intelege riscurile si avantajele unei astfel de nise. An de an, in plin sezon de vara, vedem cum foarte multi consumatori din mediul urban se urca in masina si parcurg cativa zeci de kilometri ca sa mearga in gospodariile din mediul rural pentru a-si cumpara un cos cu fructe si legume direct de la acesti mici producatori individuali. Iata de ce cred ca exista o piata, in ambele sensuri, atat la nivel de productie cat si la nivel de consumator. Este adevarat, vorbim inca de o piata mica, incipienta, firava, dar, credeti-ma, in plina dezvoltare. Intrebarea este: pot acesti producatori de legume sau fructe ecologice sa ajunga pe rafturile marilor magazine? Iar raspunsul meu este da”, a declarat Parfente.

Din pacate, circa 80& din productia locala este exportata, urmare si a preturilor mai mari obtinute de producatori, iar de cele mai multe ori ea se intoarce sub forma de produse finite.

„Deci inca o data dovedim ca noi suntem foarte buni exportatori de materii prime, multe dintre ele reintorcandu-se pe piata interna sub forma unor produse finite. Exportul de fructe si legume ecologice nu trebuie blamat, din punctul meu de vedere. Fiecare dintre fermierii implicati in astfel de programe obtin clar preturi mult mai bune in momentul in care le exporta. Conform datelor oficiale disponibile in Romania, 80% din produsele ecologice sunt exportate in tari precum Germania – liderul european pe piata eco cu vanzari de 5-7 miliarde de euro anual-, Austria, Olanda si Italia. Noi, lanturile de retail, trebuie sa sprijinim productia interna de fructe si legume ecologice, iar cand spun asta ma refer in primul rand la a demonstra ca avem posibilitatea de a icheia parteneriate cu producatorii romani si de a le oferi acestora o piata de desfacere si o predictibilitate”, a mai spun Ionut Parfente, Manager Achizitii Legume Fructe la Kaufland Romania.

„Din pacate, piata din Romania este in general neconturata si se afla in „zodia” unei oferte inconstante. Spatiile din retail alocate produselor ecologice nu sunt astazi foarte generoase, semn ca exista o retinere la nivelul acesta. Indiferent de perioada sau sursa de achizitie, preturile produselor ecologice sunt clar mai mari in comparatie cu produsele conventionale. Diferentele pot fi de doua cifre sau pot ajunge si la 100% – 200%. Din pacate, majoritatea produselor aflate la vanzare nu au ca tara de origine Romania, iar daca va intrebati unde sunt cele mai mari profituri pe lantul de vanzare al produselor ecologice, va spun ca acestea sunt la distribuitori. In ceea ce-i priveste pe producatorii romani, din pacate, ei nu isi stabilesc preturile pe baza unor costuri de productie, a unor calcule atente, mecanismul fiind mai degraba unul speculativ. Cu alte cuvinte, se pleaca adesea de la comparatia cu produsele conventionale. In momentul in care te asezi la masa discutiilor cu un producator, prima intrebare pe care ti-o pune este: cat costa”, a precizat Ionut Parfente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *